România se află pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est la numărul de zile libere acordate angajaților, conform unui raport european. Cu toate că, potrivit Codului Muncii, angajații români au 12 zile libere pe an, în 2014, doar nouă sunt în timpul săptămânii. Așadar, pentru a scoate România din topul rușinos și pentru a le mai oferi românilor două zile de odihnă, un grup de parlamentari a inițiat un proiect de lege în acest sens. Conform legii, în fiecare an, angajații din România sunt liberi câte două zile pentru Anul Nou, de Paște, Rusalii și Crăciun, câte o zi pentru Ziua Internațională a Muncii, de 1 mai, Adormirea Maicii Domnului - 15 august, Sfântul Andrei - 30 noiembrie și Ziua Națională a României - 1 decembrie. Cei 25 de senatori și deputați din PSD, PNL, PP-DD și PC-PLR au decis ca și Ziua Înălțării Domnului (la 40 de zile după Înviere - n.r.) și 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - să fie incluse pe lista zilelor libere din Codul Muncii. Se pare că, măcar la numărul de zile libere, parlamentarii vor să ne apropiem de finlandezi, care au 14 zile libere. Se pare că această decizie va aduce zâmbete pe chipurile a milioane de români, dacă va fi aprobată în Parlament. În prezent, proiectul de lege se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, aceasta fiind forul decizional, după ce Senatul a respins propunerea.