Parlamentarului Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat dreptul de a deţine arme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentarului Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat dreptul de a deţine arme

Politică 17 Martie 2017 / 19:22 740 accesări

Poliţiştii din Argeş au verificat armele deţinute de parlamentarul PSD, Cătălin Rădulescu, l-au audiat şi au decis, vineri, să îi suspende dreptul de a le deţine, după ce acesta a declarat că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească. Parlamentarul PSD, Cătălin Rădulescu a fost audiat, vineri, la sediul Poliţiei Argeş, dar la ieşire nu a făcut declaraţii, ieşind pe uşa din spate. În urma declaraţiilor făcute în faţa poliţiştilor, aceştia au mers la domiciliul parlamentarului, au verificat armele şi au decis să îi suspende dreptul de a le deţine. Poliţiştii din cadrul IPJ Argeş au precizat, vineri, că va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătura cu cazul lui Cătălin Rădulescu, acestuia fiindu-i anulat dreptul de a deţine arme. Fără a preciza că e vorba de social-democratul Cătălin Rădulescu, reprezentanţii IPJ Argeş se referă, într-un comunicat de presă, la „declaraţiile apărute în spaţiu public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale”.

„Vă informăm că, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a efectuat un control la locul de păstrare a armelor letale autorizate pentru deținere. În urma controlului și a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, în temeiul art. 129, pct. 11 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor cu modificările și completările ulterioare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin 1 din același act normativ, a fost dispusă măsura anulăriii dreptului de deținere a armelor”, arată IPJ Argeş.

Într-un interviu, Cătălin Rădulescu a spus că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi se declară pregătit să o folosească din nou. Totodată el a criticat protestatarii din Piața Victoriei. Întrebat de acuzațiile sale la adresa protestatarilor, deputatul a declarat că "Eu am spus, treaba lor să iasă, numai că s-a terminat acest protest, oamenii stau într-un loc, neautorizați, ocupă o piață și întrebarea mea era ce facem noi ceilalți dacă vrem să ieșim în Piața Victoriei. De exemplu, eu să mă duc ca medic să lupt pentru dreptul oamenilor care au cancer. Nu să ocupi o piață, un loc, neautorizat, zile îtregi", a declarat parlamentarul.

Rădulescu a făcut o comparație și cu oamenii care au ieșit în stradă la Revoluție.

"Revoluționarii, când s-a terminat Revoluția, au plecat acasă. Atâta timp cât ordonanța nu se mai aplică, se fac dezbateri și din ele vor ieși acestei modificări pe codul penal, vreau să înțeleg de ce cineva stă în stradă seară de seară". Parlamentarul a declarat că a făcut și o plângere penală după ce a primit nu mai puțin de 150 de amenințări cu moartea pentru că a susținut că protestatarii trebuie să fie alungați cu tunurile cu apă. "Vor fi audiate aceste 150 de persoane ca să spună dacă opinia mea i-a deranjat atât de tare ca să îmi amenințe copilul", s-a explicat Rădulescu.



12