Parlamentul a adoptat Ordonanţa privind rectificarea bugetară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentul a adoptat Ordonanţa privind rectificarea bugetară

Politică 29 Aprilie 2009 / 00:00 439 accesări

Senatorii şi deputaţii au dezbătut, ieri dimineaţă, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi proiectele de lege pentru aprobarea Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului 112 şi 186 din 2008 cu privire la rectificările bugetului de stat pe anul 2008. Înainte de prezentarea punctului de vedere al Guvernului, liberalii au invocat două probleme de procedură referitoare la adoptarea unui raport pe rectificarea bugetară din 2009 în lipsă de cvorum şi nediscutarea amendamentelor PNL. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că rectificarea bugetară este mai mult decît necesară, întrucît bugetul public trebuie adus în cadrul parametrilor de stabilitate economică. Pogea a arătat că Guvernul trebuie să asigure predictibilitate economică şi a precizat că, în 2005-2008, Guvernul Tăriceanu a făcut 13 rectificări bugetare, ceea ce implica faptul că nu a fost capabil de predicţie. De asemenea, ministrul a explicat că impozitul forfetar nu va băga în faliment mii de firme, aşa cum se susţine, şi că acesta reprezintă o “atitudine corectă”, pe care ar trebui să o aibă toţi contribuabilii din România. Pogea a subliniat că toate cheltuielile publice viitoare, care vor fi tot mai mari, vor impune şi venituri publice tot mai mari, iar România nu îşi va permite să rămînă statul UE cu cel mai mic venit public. În timpul dezbaterilor, parlamentarii PSD şi PC au anunţat că vor susţine ordonanţa privind rectificarea bugetară pe 2009, liderii UDMR şi PNL au spus că nu sînt de acord cu ea, iar liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a precizat că va vota “pentru” rectificarea bugetară pe anul 2009, dar cu o mare strîngere de inimă. În final, senatorii şi deputaţii au adoptat, cu 181 voturi “pentru” şi 88 “împotrivă”, Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul în curs. Niciunul dintre cele 51 amendamente depuse de parlamentarii opoziţiei nu a fost adoptat de plenul celor două Camere. OUG modifică veniturile bugetare pe anul 2009, diminuîndu-le cu suma de 18.797 milioane lei. Cheltuielile bugetare se diminuează cu 6.220 milioane lei, iar deficitul bugetar se majorează cu 12.576,6 milioane lei. Pe lîngă modificările aduse bugetelor principalelor instituţii guvernamentale, OUG aduce şi unele măsuri fiscale, printre care introducerea impozitului minim, calculat în funcţie de veniturile anuale ale firmelor, şi suspendarea ocupării prin concurs sau examen aposturilor vacante din autorităţile şi instituţiilor publice. După adoptarea rectificării bugetare pe anul 2009, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a avertizat pe succesorul său Emil Boc, că fiscalitatea sporită duce la diminuarea veniturilor bugetare, citîndu-i dintr-o epigramă a lui Păstorel Teodoreanu referitoare la administraţia financiară: “N-am venit că am venit, am venit că n-am venit”. El a mai spus că actualul Guvern este “speriat” de deficitul bugetar de 4,6%, deşi Marea Britanie va avea în acest an un deficit de 12%.



12