Parlamentul cere Guvernului interimar proiectul de buget pe 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentul cere Guvernului interimar proiectul de buget pe 2010

Politică 05 Noiembrie 2009 / 00:00 401 accesări

Plenul reunit al celor două Camere a decis, ieri, cu majoritate de voturi, completarea ordinii de zi cu două noi puncte care vizează adoptarea unei declaraţii şi a unei hotărâri politice privind respectarea indicatorilor macroeconomici şi transmiterea unui proiect de buget. Secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că şi Birourile Permanente au decis modificarea ordinii de zi a plenului comun pentru adoptarea unei hotărâri care să permită Guvernului elaborarea unui proiect de buget. Preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană, a declarat, ulterior, de la prezidiu, că, în mod excepţional, la propunerea unuia dintre preşedinţii celor două Camere se poate modfica ordinea de zi, anunţând că s-a convenit completarea cu două acte politice ale Parlamentului - o declaraţie referitoare la angajamentul Parlamentului de a respecta obligaţiile şi indicatorii macroeconimici stabiliţi cu FMI şi o hotărâre privind transmiterea, de către Guvernul României, a unui proiect de buget de stat. Propunerea de completare a ordinii de zi a fost adoptată cu 216 voturi „pentru”, un vot împotrivă şi 110 abţineri. După dezbaterile pe tema celor două noi proiecte incluse pe ordinea de zi, parlamentarii au trecut la vot şi au adoptat atât hotărârea prin care solicită Guvernului să transmită proiectul privind bugetul pe 2010, cât şi declaraţia privind respectarea angajamentelor faţă de FMI. În documentul adoptat de Camerele reunite se menţionează că această declaraţie a fost adoptată având în vedere că România are nevoie de un buget de stat pentru anul 2010, în concordanţă cu prevederile şi angajamentele asumate prin acordul cu FMI şi că dezbaterea publică indică, în acest moment, că nu se poate adopta Legea bugetului pe anul 2010. În documentul citat se mai arată că Guvernul Boc nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a transmite Parlamentului proiectul Legii bugetului până la 15 octombrie 2009, aşa cum e prevăzut în lege. Ministrul interimar al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că hotărârea Parlamentului prin care se solicită Guvernului să transmită bugetul pentru anul viitor este nelegală şi neconstituţională, deoarece o astfel de hotărâre nu poate modifica Legea care interzice Cabinetului demis să adopte legi. El a arătat că Guvernul Boc este limitat în capacitatea sa juridică de a iniţia proiecte de legi, iar simplul fapt că Parlamentul cere acest lucru nu înseamnă şi restaurarea capacităţii juridice depline a Guvernului demis.



12