Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară. Indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, plafonate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară. Indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, plafonate

Politică 07 August 2017 / 15:10 930 accesări

Liderii coaliţiei de guvernare au decis, luni, convocarea celor două camere ale Parlamentului în sesiune extraordinară, ca urmare a adoptării de către Guvern a unor ordonanţe de urgenţă, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa liderilor PSD şi ALDE. Parlamentul intră în sesiune extraordinară, după ce Guvernul a trecut prin ordonanţe de urgenţă modificările la pensiile speciale ale militarilor şi plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. ”Am să încep cu anunţul privitor la convocarea celor două camere ale Parlamentului în sesiune extraordinară, ca urmare a faptului că Guvernul a adoptat o serie de ordonanţe de urgenţă săptămâna care a trecut. Aşa cum e prevederea constituţională avem obligaţia ca în termen de maximum cinci zile să convocăm sesiunea extreordinară, mâine, la Senat, Biroul Permanent e convocat pentru ora 14, iar plenul pentru ora 15.00, la Camera Deputaţilor - Biroul Permanent ora 11.00 şi plenul pentru ora 15.00, fiecare cu ordonanţele de urgenţă în care suntem primă cameră sesizată”, a declarat după şedinţa coaliţiei de guvernare Călin Popescu Tăriceanu. El a mai spus că va semna în cursul zilei de luni ordinea de zi. ”În primul rând (pe ordinea de zi a Biroului Permanent vor fi - n.r.) ordonanţele cu care am fost sesizaţi de Guvern, iar în al doilea rând cu această scrisoare din partea comisiei de anchetă parlamentară”, a mai spus preşedintele Senatului.

De asemenea, el a mai spus că vor fi respectate procedurile, motiv pentru care nu se aşteaptă ca ordonanţele de urgenţă să fie aprobate marţi de Senat. ”Proiectele vor trebui dezbătute întâi în comisii (permanente - n.r.). Deci vor trebui convocate comisiile, după care proiectele vor fi dezbătute în plen. E greu de presupus că în aceeaşi zi... Nicio comisie serioasă nu poate să dezbată, mai ales că ora de convocare a BP este ora 14.00, nu-mi imaghinez că mâine vom putea să facem acest lucru. Dar ordonanţa a intrat în vigoare, Senatul fiind convocat. Ceea ce e mai important este că ordonanţa este în vigoare. (...) Trebuie convocat în sesiune extraordinară Parlamentul. Ceea ce facem după aceea ţine de reglementări şi de regulamente”, a mai precizat Tăriceanu.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută ordonanţe de urgenţă privind pensiile speciale ale militarilor, plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, dar şi transferul Elcen la Primăria Generală a Capitalei. Potrivit Constituţiei, ordonanţele de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea acestora în Monitorul Oficial al României.

Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.



12