Parlamentul European a aprobat o propunere legislativă care permite statelor membre să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor. Europarlamentarii au adoptat, astăzi, în sesiunea plenară de la Strasbourg, o nouă legislaţie "care permite statelor membre UE să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivel UE". Propunerea legislativă fusese pusă pe agendă iniţial în 2010, dar a fost deblocată abia după patru ani, din cauza dezacordului dintre statele membre care favorizează OMG şi cele care se opun. Noile reguli vor permite statelor membre să interzică OMG din motive de protecţie a mediului, dar şi din alte motive, cum ar fi cerinţele privind planificarea urbană sau naţională, impactul socio-economic, evitarea prezenţei involuntare a OMG în alte produse şi obiective ale politicii agricole.