Comisia Europeană (CE) nu ia poziţie faţă de respingerea de către Curtea Constituţională (CC) a legii de implementare a directivei UE privind stocarea datelor, însă precedente din alte state membre arată că România este obligată să modifice legea şi să aplice dreptul european. „Nu comentăm ...
Italia – Autocar cu români, în flăcări Un autocar care transporta aproximativ 60 de cetăţeni români a luat foc, joi dimineaţă, pe o autostradă din nordul Italiei, nicio persoană nefiind rănită în incident. Incidentul a avut loc joi, în jurul orei 6.00 dimineaţa (7.00 ora României) pe ...
Autorităţile oraşului Bruxelles au fost aspru criticate joi, în Parlamentul European, în urma unei serii de agresiuni comise împotriva aleşilor, jefuiţi pe stradă, fără ca poliţia chemată în ajutor să intervină. ”Securitatea nu este asigurată în acest oraş”, a declarat liderul grupului ...
Scrisoarea suplimentară a FMI la acordul cu România, publicată Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat, miercuri noapte, scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by semnat cu România în luna martie, după ce documentul a fost aprobat de Guvern la 22 septembrie şi publicat în aceeaşi zi ...
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan l-a criticat pe preşedintele Traian Băsescu, în plenul Parlamentului European (PE), în timpul discuţiilor privind “libertatea informaţiei în Italia”: “În Italia, un prim-ministru încearcă să intimideze presa de opoziţie prin toate mijloacele. În ...
Reprezentanţi ai clinicilor de reproducere umană susţin că ordinul fostului ministru al Sănătăţii, dr. Ion Bazac, privind oprirea realizării contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro şi a celor de inseminare artificială reprezintă un abuz, întrucît dreptul la procreare este un drept ...
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a participat, la începutul lunii octombrie, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Europene a localităţilor cu utilităţi nucleare (depozite de deşeuri radioactive şi centrale nucleare) - GMF, care s-a desfăşurat la Bruxelles. Au mai participat reprezentanţi ai ...
După ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Irlanda, UE intenţionează să intensifice, astăzi, presiunile asupra Cehiei, singura ţară, în afară de Polonia, care nu a validat încă documentul, din cauza rezistenţei opuse de preşedintele său eurosceptic. Prim-ministrul ceh, Jan Fischer, însoţit de ...
Opoziţia faţă de eventuala candidatură a lui Tony Blair, favorit în cursa pentru viitoarea funcţie de preşedinte al UE, a început să se organizeze în Europa, la iniţiativa Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, care nu-l agreează pe fostul premier al unei ţări eurosceptice. Cele trei ţări au prezentat ...
Iniţiativă legislativă pentru sărbătorirea Limbii Tătare Deputatul de Constanţa Amet Aledin a susţinut ieri, în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică, prin care a făcut o pledoarie pentru legiferarea unei sărbători a limbii tătare. În această ordine de idei, deputatul a depus la Biroul ...
Consiliul Concurenţei va propune extinderea directivei europene privind eliminarea comisionului de rambursare anticipată, astfel încît clienţii să nu mai plătească acest comision la creditele de consum cu garanţie şi ipotecare, a declarat, ieri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. „Nu ne ...
Franţa manifestă interes pentru obţinerea postului de şef al diplomaţiei UE, dar un eventual succes va depinde de acordul dat de aliaţii europeni şi de negocierile în curs de desfăşurare, vizînd mai multe funcţii. Imediat după ce Tratatul de la Lisabona a fost aprobat de Irlanda, Guvernul francez a evocat ...
Şeful statului a solicitat organizarea unui referendum pentru Parlamentul unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale, în 22 noiembrie. Guvernul a modificat, cu avizul negativ al MAI, legislaţia în vigoare, stabilind ca Parlamentul să fie obligat în 20 zile ...
Producătorii, retailerii şi importatorii de anvelope din UE vor fi obligaţi ca, din noiembrie 2012, să ofere cumpărătorilor informaţii privind eficienţa energetică, aderenţa pe carosabilul umed şi zgomotul produs de cauciucuri, potrivit unei noi directive europene. Acordul referitor la etichetarea ...
Reţeaua „Natura 2000”, care ar trebui să garanteze ariile naturale protejate, definită greşit şi prost respectată de statele membre ale UE, nu reuşeşte să împiedice eroziunea dramatică a biodiversităţii, potrivit unui studiu prezentat ieri, realizat în opt ţări, printre care şi România ...
Judecătorul Hermina Ana Iancu, de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost desemnată, ieri, ca preşedinte al Biroului Electoral Central (BEC). Ca locţiitor al Herminei Iancu a fost desemnat judecătorul Maura Olaru, de la Secţia comercială a instanţei supreme. În 30 septembrie au ...