Noul Legislativ European, ale cărui competenţe ar putea fi extinse în curînd, îşi va începe marţi, la Strasbourg, cei cinci ani de legislatură, făcîndu-şi auzită vocea în legătură cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Contracarînd planurile actualului şef al Executivului european, Jose Manuel ...
Helene Jarmer, membră a Partidului Verzilor, surdo-mută, a depus jurămîntul, vineri dimineaţă, în Parlamentul austriac, fiind primul deputat care are această dizabilitate. În vîrstă de 38 de ani, aceasta o înlocuieşte în funcţie pe compatrioata sa Ulrike Lunacek, care a fost aleasă la 7 iunie în ...
Musulmanii bosniaci comemorează, sîmbătă, cea de-a 14-a aniversare a genocidului de la Srebrenica, în contextul în care izolarea faţă de comunitatea sîrbă este mai profundă ca niciodată de la sfîrşitul conflictului interetnic din perioada 1992 - 1995. Mai multe zeci de mii de persoane ar urma să asiste ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că europarlamentarii partidului trebuie să acţioneze pentru „cuplarea României la marile proiecte europene”, pentru refacerea influenţei ţării noastre în Europa. Mircea Geoană s-a întîlnit cu europarlamentarii PSD pentru a stabili ...
Nick Griffin, liderul partidului de extremă-dreapta britanic BNP, unul dintre cei doi membri ai BNP aleşi în Parlamentul European, în luna iunie, a declarat că pentru a descuraja imigraţia clandestină, ţările UE ar trebui să scufunde cîteva nave cu imigranţi ilegali şi să trimită ocupanţii lor înapoi ...
Abia după două luni de la desfăşurarea alegerilor europarlamentare, Guvernul a alocat Autorităţii Electorale Permanente (AEP), printr-o hotărîre adoptată în această săptămînă, peste 3,2 milioane de lei pentru a verifica listele electorale în scopul descoperirii persoanelor care au votat de mai multe ...
Raportul pe tema justiţiei pentru România, publicat pe 22 iulie Purtătorul de cuvînt al Consiliului Europei (CE), Mark Gray, a confirmat, ieri, informaţia potrivit căreia rapoartele pe tema justiţiei pentru România şi Bulgaria vor fi publicate la 22 iulie. Informaţia vine după ce presa bulgară a relatat ...
Refuzul magistraţilor de a mai participa la activitatea birourilor electorale ca urmare a nemulţumirilor provocate de retragerea sporului de 50% de solicitare neuropsihică, l-a determinat pe preşedintele Autorităţii Electorale Permanente(AEP), Octavian Opriş, să declare că decizia magistraţilor este o ...
Grupul Stîngii Unitare Europene (GUE, comunist) din Parlamentul European a anunţat, marţi, candidatura la preşedinţia PE a suedezei Eva-Britt Svensson, ceea ce ridică numărul candidaţilor la trei. Conservatorii şi socialiştii au ajuns la un acord pentru a împărţi preşedinţia PE pentru următorii cinci ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a întîlnit, sîmbătă, la Saturn, cu peste 100 de membri ai partidului, ocazie cu care s-a hotărît ca Mircea Stoian să rămînă în continure preşedintele interimar al organizaţiei judeţene pînă la organizarea alegerilor în data de 30 august. După şedinţa de ...
Preşedinţia Comisiei Europene a anunţat că decizia privitoare la realegerea lui Jose Manuel Barroso nu va fi luată în iulie. ”Sperăm că decizia va fi luată rapid apoi”, a spus premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE. ”Independenţa ...
Salarii „nesimţite” Vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, a atacat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministerele care au în subordine agenţii şi autorităţi unde angajaţii au prime de vacanţă şi “salarii nesimţite”, spunînd că, în acest moment, doar cei de la guvernare ...
Comisia Europeană (CE) va prezenta atît un raport anual privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria, cît şi un raport separat privind managementul fondurilor UE de către cele două state, aşa cum a cerut Parlamentul European (PE) într-o rezoluţie. Purtătorul de cuvînt al CE ...
Suedia a preluat, miercuri, preşedinţia UE de la Cehia, cu obiectivul de a combate încălzirea globală şi creşterea şomajului ca urmare a crizei economice mondiale, după cum a precizat premierul suedez, Fredrik Reinfeldt. Stockholm doreşte să anteneze UE în semnarea unui nou tratat ONU pe tema încălzirii ...
3,5 milioane de persoane (în creştere cu jumătate de milion - n.r.) vor beneficia, începînd de astăzi, de medicamente compensate cu 90%, plafonul fiind majorat, la iniţiativa ministrului Sănătăţii, dr. Ion Bazac, de la 600 la 700 de lei. Astfel, pensionari vor putea beneficia de aceste medicamente, în ...
Paula Iacob a fost recrutată de Securitate ca informator, potrivit CNSAS Avocata Paula Iacob a fost recrutată de Securitate, în calitate de informator, iniţial, sub numele de “Gabriela”, în 1952, semnînd apoi un nou angajament sub numele de “Ioana”, în 1970, potrivit documentelor ...