Conducerea PNL a discutat, ieri, în şedinţa Biroului Politic Central (BPC), restanţele rămase de la Delegaţia Permanentă privind stabilirea calendarului pentru europarlamentare, stabilirea normei de reprezentare la congres, dar şi despre amendamentele pe care trebuie să le depună la proiectul de buget pe ...
Ca urmare a succesului înregistrat, anul trecut, prin adoptarea Declaraţiei Scrise cu privire la Numărul European de Urgenţă 112 de către 530 de europarlamentari, reprezentanţii Parlamentului European şi Comisiei Europene vor organiza Ziua Numărului European de Urgenţă 112, eveniment ce se va desfăşura ...
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că poziţia României în privinţa Kosovo a rămas neschimbată, respectiv de nerecunoaştere a noului statut, considerînd că “Declaraţia Unilaterală de Independenţă din 17 februarie 2008 este contrară principiilor şi normelor de drept ...
Cadrele didactice din ciclul preuniversitar susţin că sindicaliştii care îi reprezintă nu ar trebui să mai aştepte alte negocieri pentru aplicarea majorărilor salariale şi că ar accepta oricînd declanşarea grevei generale pe termen nelimitat. Mai mult, unii dintre profesori se tem că nici sindicatele nu ...
Contribuţia României la bugetul UE creşte Contribuţia României la bugetul UE va creşte de la 1,4 miliarde euro, în 2008, la 1,5 miliarde de euro în 2009, potrivit datelor dintr-un raport al Ministerului Finanţelor Publice. Parlamentul European a adoptat, în luna decembrie 2008, bugetul general al UE ...
Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie în care se salută decizia preşedintelui SUA de a închide acest centru de detenţie şi îndeamnă statele membre să coopereze pentru a găsi soluţii şi să fie pregătite să accepte deţinuţi de la Guantanamo în UE. Rezoluţia a fost adoptată cu 542 voturi ...
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi seară, la finalul întîlnirii cu preşedinţii de filiale, că majoritatea liderilor din teritoriu au luat în seamă varianta convocării unui congres extraordinar şi chiar au stabilit ca acest for să fie convocat în 20-21 martie. El a apreciat că ...
Împreună cu Jacques Barrot, comisarul pentru justiţie, şi cu ministrul ceh pentru afaceri europene, Alexander Vondra, europarlamentarii au dezbătut, ieri, la Strasbourg, situaţia deţinuţilor de la Guantanamo, a închisorilor şi a zborurilor secrete CIA pe teritoriul UE, după recentele decizii ale ...
Copiii abuzaţi sexual, trimişi la cerşit sau bătuţi au avut curajul să ia telefonul şi să reclame torturile la care sînt supuşi. În prima lună a anului, peste 60 de apeluri au fost înregistrate la numărul 116.111 - „Telefonul Copilului”. Din acestea, prin 21 s-au semnalat cazuri de abuz ...
Deşi a interzis închisorile secrete ale CIA şi tehnicile dure de interogare şi se pregăteşte să închidă Guantanamo, noul preşedinte american va menţine programul CIA de extrădări extraordinare, considerate răpiri de către militanţii pentru drepturile omului, relatează ”Los Angeles Times” ...
Mai mulţi eurodeputaţi, între care şi Magor Csibi, au semnat un manifest care cuprinde zece principii ce ar trebui puse în aplicare în toate statele europene pentru a îmbunătăţi viaţa bolnavilor hemofilici, vizînd şi înfiinţare, în fiecare stat, a unui centru naţional de hemofilie. Europarlamentarul ...
Liderul de stînga al Boliviei, Evo Morales, a proclamat, duminică seară, ”refondarea Boliviei”, mai orientată către populaţia indigenă, după ce a obţinut aprobarea prin referendum a noii Constituţii. Totuşi, această ţară rămîne împărţită în două, opoziţia de dreapta respingînd ferm ...
Românii adresează Parlamentului European (PE) numeroase întrebări, din domenii variate, cum ar fi corupţia, taxa de înmatriculare, restituirea proprietăţilor şi dreptul la proprietate, activitatea propriilor eurodeputaţi sau situaţia cîinilor abandonaţi, potrivit unui comunicat al instituţiei. Potrivit ...
Statul român nu a luat măsuri “reale şi fezabile” pentru combaterea traficului şi a consumului de droguri, deşi Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului - România (CIADO) a atenţionat încă din aprilie 2008 asupra existenţei acestor fenomene în şcoli, arată organizaţia ...
Şeful delegaţiei social-democrate în Parlamentul European (PE), Adrian Severin, s-a declarat, ieri, mulţumit că activitatea depusă pînă acum de delegaţia europarlamentară PSD, în slujba intereselor cetăţenilor români, dar şi ale Uniunii Europene, în general, a fost intensă: “Alături de familia ...
Trei secretari de stat la Justiţie, desemnaţi de premier Procurorii Octavian Ojog şi Alina Bica, precum şi avocata Rodica Constantinovici au fost numiţi de premierul Emil Boc secretari de stat la Ministerul Justiţiei. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că a schimbat secretarii de stat din ...