Potrivit Directivei privind siguranţa jucăriilor adoptate de Parlamentul European (PE), într-o formă revizuită, ponderea metalelor grele din jucării va fi redusă cu 50%, substanţele chimice periculoase vor fi interzise şi va fi limitată utilizarea agenţilor de parfumare alergeni în jucării. PE a adoptat ...
Italia - Român condamnat la 11 ani de închisoare Românul Ioan Rus, acuzat de violarea unei tinere din Lesotho, în luna aprilie, la Roma, a fost condamnat, miercuri, la 11 ani de închisoare. Procurorul Erminio Amelio ceruse o pedeapsă de 12 ani de închisoare. Ioan Rus, de 37 de ani, este acuzat de tentativă ...
Parlamentul European (PE) a adoptat, miercuri, pachetul privind schimbările climatice, obiectivul UE, pînă în anul 2020 fiind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20%, creşterea ponderii energiilor regenerabile la 20% din mixul energetic şi îmbunătăţirea eficienţei energetice cu 20% ...
Recunoaşterea fibromialgiei ca boală, de către Parlamentul European (PE), este o iniţiativă românească. Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa a declarat că, în aprilie 2009, se va organiza o conferinţă internaţională pe tema acestei afecţiuni. Declaraţia scrisă privind fibromialgia, depusă în luna ...
Mii de demonstranţi veniţi din ţările UE s-au adunat, marţi, la Strasbourg, pentru a protesta faţă de directiva privind săptămîna de lucru, care ar putea permite statelor membre să prelungească perioada de lucru de la 48 de ore la 65 de ore săptămînal. Manifestanţii - 15.000, conform organizatorilor ...
În perioada 12-14 decembrie 2008, Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative (ANSSA) a organizat, în staţiunea Amara, ediţia a VI-a a Conferinţei Naţionale a Studenţilor din Şcolile de Administraţie Publică. Tema conferinţei a fost “Factori privind calitatea serviciului public ...
Parlamentul European, care a cerut şi a obţinut recent, de la Bruxelles, amînarea unui proiect privind generalizarea scanerelor corporale în aeroporturile europene, se află, la rîndul său, în posesia unei astfel de aparaturi încă din 2002. Opt aparate de scanare corporală, în valoare de 560.000 de euro, au ...
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat şi proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Articolul 1 al declaraţiei precizează: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi”. Această declaraţie a creat premisele ...
Comisia Europeană (CE) a adoptat, ieri, o propunere care va permite, pentru prima dată, statelor membre şi regiunilor din Uniunea Europeană să investească în creşterea eficienţei energetice şi folosirea energiei regenerabile pentru locuinţe, prin Fondul european de coeziune. Măsura, cuprinsă în Planul ...
Italia - Hoţ român adormit la… locul de muncă Un român care a pătruns prin efracţie într-un apartament din Roma a adormit pe o canapea, după ce sustrăsese obiecte de valoare, fiind surprins de agenţii de poliţie alertaţi de vecini, relatează site-ul TGcom.it. Spargerea a avut loc în localitatea ...
Liderii europeni participanţi la Consiliul Partidului Socialist European (PES) au făcut, duminică seară, un apel la preşedintele Traian Băsescu să respecte voinţa poporului român şi să confere PSD şi lui Mircea Geoană misiunea de a forma Guvernul. Prim-ministrul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero ...
Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) intenţionează să extindă, pînă la 25 aprilie 2009, termenul pînă la care Poşta Română va aplica un tarif maxim de 1,2 lei pentru corespondenţa cu o greutate de sub 50 de grame, la nivel naţional. În prezent, compania practică un tarif de un leu pentru ...
Corinţa Creţu, în conducerea Reţelei Parlamentare pentru BM Eurodeputatul PSD Corina Creţu a fost aleasă, la finalul săptămînii trecute, în echipa de conducere a Reţelei Parlamentare pentru Banca Mondială (BM), instituţie care constituie un important partener al Băncii Mondiale în definirea şi ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sîmbătă, că Theodor Stolojan face parte din trecutul vieţii politice româneşti şi că nu va fi premier nici în situaţia în care PD-L va cîştiga alegerile: “Văd că Stolojan, cavalerul rătăcitor fără de colegiu, cel care a fugit de confruntarea cu ...
În urma reuniunii Consiliului miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului din UE, de la Bruxelles, România a reuşit să obţină creşterea sprijinului financiar în agricultura naţională. Prin reformarea Politicii Agricole Comune (PAC), ţara noastră a fost asigurată că investiţiile în acest sector vor deveni ...
Curtea Constituţională (CC), care a admis, în urmă cu o săptămînă, sesizarea preşedintelului, susţine că Legea care prevede că nu se poate organiza referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare ar putea bloca orice fel de consultare a poporului. Magistraţii Curţii ...