Gruparea teroristă sunnită Stat Islamic, care duce o sângeroasă ofensivă în Siria și Irak, este principala amenințare la adresa Occidentului. Seria de atentate de la Paris și amenințările considerate extrem de periculoase cu privire la producerea de acțiuni militare ale unor ...
Atacurile recente ale grupării islamiste radicale Boko Haram în Nigeria ar fi făcut mai multe victime decât a declarat Guvernul, care anunța că 150 de persoane au fost ucise în atacurile care au început în Baga pe 3 ianuarie, minimalizând informațiile potrivit cărora ...
Surpriză! Organizația independentă VoteWatch i-a pârât pe europarlamentarii care și-au făcut un obicei din a absenta la ședințele Parlamentului European (PE), în primele șase luni ale noii legislaturi. Mai mult, organizația a făcut un top 20 al chiulangiilor și ...
Masacrele comise recent de gruparea islamistă Boko Haram în Nigeria sunt "o crimă împotriva umanității", a declarat secretarul de stat american John Kerry, aflat astăzi într-o vizită la Sofia. "Masacrul recent este o crimă împotriva umanității. Este un masacru ...
Parlamentul European (PE) a aprobat o propunere legislativă care permite statelor membre să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivel european. Propunerea legislativă, agreată ...
Parlamentul European a aprobat o propunere legislativă care permite statelor membre să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor. Europarlamentarii au adoptat, astăzi, în sesiunea plenară de la Strasbourg, o ...
Marea reprezintă o comoară care trebuie protejată și conservată, după multe decenii în care s-au produs grave dezechilibre în ecosistemul marin. Reziduurile, deversările necontrolate de substanțe toxice și radioactive, exploatarea excesivă a resurselor, dar și lipsa tot mai mare ...
Premierul elen, Antonis Samaras, a promis că are un plan de a crea 770.000 de noi locuri de muncă până în 2021 dacă va reveni la post după alegerile anticipate de la sfârșitul acestei luni. Acesta a făcut comentariile într-un discurs de campanie televizat la nivel național ...
Pe o distanță de trei kilometri, care trebuia parcursă într-o oră, potrivit autorităților franceze, opt președinți de state şi numeroşi lideri europeni, printre care preşedintele român, Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Parlamentului ...
Franţa este în doliu. Un milion de oameni participă, astăzi, în centrul Parisului la un marş istoric în memoria victimelor atacurilor teroriste de săptămâna aceasta din Franţa. La eveniment sunt prezenţi şi aproximativ 50 de lideri din toată lumea, printre care şi preşedintele ...
Parisul devine astăzi capitala mondială a luptei împotriva terorismului, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care vor participa peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi, relatează AFP ...
Summitul european prevăzut pe 12 februarie la Bruxelles va fi consacrat luptei împotriva terorismului, în urma atentatului comis la sediul publicaţiei franceze Charlie Hebdo, a anunţat astăzi preşedintele Consiliului European Donald Tusk, relatează AFP. "Am vorbit cu preşedintele (francez ...
Fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman, au fost reţinuţi, aseară, de procurorii anticorupţie, în dosarul mitei de 40.000 de euro din contracte fictive, au declarat surse judiciare. Alături de ei au fost reţinuţi doi ...
După o serie de alarme false, poliția spaniolă a inițiat un plan de protecție a infrastructurii, inclusiv aeroporturi, gări și centrale electrice, contra unor potențiale atacuri puse la cale de militanți islamiști. Responsabilii serviciilor de securitate și ministrul de ...
Comisia Europeană (CE) a propus deblocarea a 1,8 miliarde de euro ca ajutor suplimentar pentru Ucraina, a anunțat ieri, la Riga, președintele CE Jean-Claude Juncker, afirmând că „solidaritatea cu Ucraina nu reprezintă doar cuvinte goale”. „Ucraina nu este singură. Europa este ...
Europarlamentarul Constantin Rebega este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, în dosarul mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la un eveniment organizat de Ministerul Agriculturii. Acesta a primit, printr-un intermediar, 23.000 de lei, potrivit procurorilor anticorupţie. Direcţia ...