Discuţiile despre modificarea orei oficiale continuă. O măsură la nivelul Uniunii Europene de renunţare la modificarea orei oficiale nu este probabil să fie introdusă mai devreme de anul 2021, a declarat luni ministrul austriac al transporturilor, Norbert Hofer, a cărui ţară exercită preşedinţia ...
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra, relatează agenţiile internaţionale de presă. Marea Britanie devine astfel prima ţară care părăseşte ...
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a reluat tema aderării României la Spaţiul Schengen, într-o declaraţie făcută, miercuri, alături de premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, în urma unei întâlniri pe care cei doi au avut-o. Antonio Tajani consideră că ...
Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a transmis un mesaj dur pentru guvernul român, cu ocazia vizitei în România. El a îndemnat guvernul să respecte statul de drept, deoarece România se află la o răscruce de drumuri. Guy Verhofstadt a scris un mesaj pe ...
Lideri Parlamentului European vin la București, în contextul preluării Președinției Consiliului UE de către România. Întâlnirea va avea loc miercuri, 21 noiembrie. La eveniment vor participa prim-ministrul Viorica Dăncilă, membrii Guvernului României, președintele Parlamentului ...
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, sâmbătă, că s-a stabilit lista cu candidați pentru alegerile europarlamentare. Liderul ALDE a declarat că două femei vor fi în primii trei candidați la europarlamentare: Renate Weber și Norica Nicolai. Acesta a mai precizat că partidul pe care îl conduce ...
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că este incorect ca intrarea României în Spaţiul Schengen să fie condiţionată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi, de asemenea, ca România să fie lăsată în urma ...
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, săptămâna viitoare, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, lideri ai grupurilor politice şi alţi oficiali europeni vor face o vizită în România. În cadrul întrevederilor vor fi discutate chestiuni de interes pentru viitorul ...
Rezoluţia referitoare la statul de drept în România, prin care țara noastră este călcată pur și simplu în picioare a fost adoptată marţi, cu amendamente, de Parlamentul European. Au fost 473 de voturi „pentru”, 151 „împotrivă” şi 40 de abţineri. PE se declară ...
Organismele de conducere a Uniunii Europene detonează bombă după bombă la adresa României. După ce parlamentul European a adoptat o rezoluție privind statul de drept din România, document ce cuprinde mai mult informații aflate „pe auzite”, Comisia Europeană a publicat raportul MCV care ...
Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, 13 noiembrie, rezoluţia cu privire la statul de drept din România. Au fost 473 de voturi pentru, 151 împotrivă şi 40 de abţineri. Rezoluția vine și ca rezultat al celor două dezbateri din Parlamentul European, la care au participat premierul Viorica ...
Un draft al raportului MCV ce va fi făcut public marţi de Comisia Europeană, consultat de G4Media.ro, arată că evaluarea Bulgariei va fi mult mai bună decât a României. Executivul comunitar va arăta că România a îndeplinit doar două din cele 12 recomandări (referitoare la Sistemul ...
Votul din plenul Parlamentului European (PE) privind statul de drept în România va avea loc marţi, 13 noiembrie, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Parlamentului European, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană va face public raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare ...
Germanul Manfred Weber a fost ales joi, la Helsinki, candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia viitoarei Comisii Europene (2019-2024). Weber a fost votat de 492 de delegaţi PPE (79,2%) şi declarat câştigător în dauna finlandezului Alexander Stubb, care a obţinut 127 de voturi ...
Parlamentul European a dat publicității draftul unei rezoluții privitoare la situația din România. Documentul, care prezintă doar anumite aspecte ce promovează o imagine negativă a țării noastre, arată că Legislativul UE este „profund îngrijorat” de modificarea Legilor Justiţiei şi ...
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că este șocată de faptul că intervențiile sale publice cu privire la necesitatea accelerării implementării proiectelor pentru dezvoltarea României au fost extrem de politizate, scrie Mediafax ...