Telegraf Online - tag: parlamentul european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre parlamentul european

„Specia de parlamentar independent, făcută să nu existe“
24 aprilie 2014 „Specia de parlamentar independent, făcută să nu existe“

Mircea Diaconu, candidat independent la europarlamentare, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că „specia de independent este făcută să nu existe“ în România, din cauza piedicilor legislative. El spune că s-a hotărât să candideze pentru un loc în Parlamentul European din această ...

O campanie… elegantă
23 aprilie 2014 O campanie… elegantă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a apreciat ieri, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că, în perioada campaniei electorale pentru europarlamentare, nu îşi doreşte ca în Parlament să fie folosit un limbaj violent. El le-a cerut colegilor parlamentari să nu se jignească până pe ...

Senatorii își iau vacanță o lună
22 aprilie 2014 Senatorii își iau vacanță o lună

Senatorii își prelungesc vacanţa de Paști cu o lună, până după alegerile europarlamentare. Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea şedinţă abia după alegerile pentru Parlamentul European, respectiv în 26 mai. Decizia a fost luată astăzi în Biroul ...

Bodu a revenit la prima dragoste politică
22 aprilie 2014 Bodu a revenit la prima dragoste politică

Sebastian Bodu va candida la alegerile europarlamentare din mai pe lista PNŢCD. Deşi iniţial a declarat că va candida ca independent, fostul preşedinte ANAF a revenit asupra deciziei şi a ales să revină la partidul de la care a plecat în urmă cu 20 de ani. Acesta a mai fost ales europarlamentar la scrutinul ...

Partidele europene pot obţine sume mai mari din donaţii
18 aprilie 2014 Partidele europene pot obţine sume mai mari din donaţii

Parlamentul European a aprobat recent un regulament privind reforma referitoare la finanţarea şi statutul legal al partidelor politice europene şi al fundaţiilor afiliate lor. Conform acestuia, persoanele fizice pot face donaţii către partidele europene de la 12.000 până la 18.000 de euro pe an. Prin adoptarea ...

S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot pentru PE
18 aprilie 2014 S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot pentru PE

LISTĂ PDL va fi primul partid înscris pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, pe următoarele poziţii aflându-se PMP şi UDMR. Ordinea a fost stabilită, ieri, printr-o tragere la sorţi efectuată de preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), Florentin-Sorin Drăguţ. Tragerea a ...

Noi membri în BEC
18 aprilie 2014 Noi membri în BEC

În urma unei trageri la sorţi, numărul membrilor Biroului Electoral Central (BEC) a crescut cu trei reprezentanţi ai Partidului Dreptăţii Sociale, PP-DD şi Alianţei Naţionale a Agricultorilor. Rolul forului este de a asigura alegerilor electorale un cadru legal. În el sunt reprezentate partide politice care ...

Noul Cod al Insolvenţei execută „băieţii deştepţi“
16 aprilie 2014 Noul Cod al Insolvenţei execută „băieţii deştepţi“

SPRIJIN PENTRU CEI CORECŢI Ieri trebuie să fi fost o zi tare interesantă în plenul Camerei Deputaţilor, unde s-a votat una dintre cele mai controversate legi din ultimii ani, cea a insolvenţei. Legea a trecut, cu 212 voturi „pentru“, 111 „împotrivă“ şi 8 abţineri, dar nu asta a fost ...

”Europa unită înseamnă filme porno fără frontiere”
16 aprilie 2014 ”Europa unită înseamnă filme porno fără frontiere”

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a lăudat, ieri, avantajele unei Europe unite, afirmând că ”vizionarea unor filme pornografice era mult mai complicată în perioada frontierelor şi monedelor naţionale”. Într-un interviu pentru cotidianul ”Les Dernières ...

Ponta, candidat la prezidenţiale
16 aprilie 2014 Ponta, candidat la prezidenţiale

Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat, ieri, că premierul Victor Ponta va trebui să candideze la Preşedinţie anul acesta dacă PSD nu găseşte „o altă formulă“. „Premierul a spus că nu şi-a dorit lucrul ăsta şi nu şi-l doreşte (să candideze la prezidenţiale - n.r.), dar e preşedintele ...

Cinci pentru un loc de primar la Rasova?
15 aprilie 2014 Cinci pentru un loc de primar la Rasova?

ALEGERI În unele localităţi din ţară, în 25 mai, românii nu vor fi chemaţi la urne doar pentru a-i desemna pe reprezentanţii ţării noastre în Parlamentul European, ci şi pentru alegerea reprezentanţilor în Parlament pentru posturile vacante de senator şi deputat sau votarea de noi aleşi locali ...

Băsescu a trecut la „ameninţări mafiote, ca în Naşul”
15 aprilie 2014 Băsescu a trecut la „ameninţări mafiote, ca în Naşul”

„S-AR PUTEA SĂ NU ÎL MAI GĂSEASCĂ ÎNTR-O ZI ACASĂ“ Ascunzându-se după celebra deja imunitate, Băsescu are senzaţia certă că poate face orice, inclusiv să adopte un comportament demn de cel mai josnic interlop, căci asemănarea cu filmul „Naşul” (îi aparţine premierului Ponta) ...

Olanda nu susține libera circulație a românilor și bulgarilor în UE
14 aprilie 2014 Olanda nu susține libera circulație a românilor și bulgarilor în UE

Olandezii sprijină în proporție de numai 18% libera circulație a tuturor cetățenilor în spațiul Uniunii Europene, indică un studiu realizat de TNS Nipo pentru Universitatea din Amsterdam. În timp ce 54% dintre cei chestionați cred că cetățenii UE ar trebui să lucreze oriunde în ...

BEC pentru parlamentarele parţiale, constituit
14 aprilie 2014 BEC pentru parlamentarele parţiale, constituit

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a constituit, vineri, Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile parlamentare parţiale. Biroul este format din preşedintele AEP, Ana Maria Pătru, şi din vicepreşedinţii aceleiaşi instituţii, Marian Muhuleţ şi Dan Vlaicu. Alegerile parţiale pentru Camera ...

Valori, principii şi boli pemepiste
14 aprilie 2014 Valori, principii şi boli pemepiste

Vă mai amintiţi bancul cu vulpea care vroia să dea impresia că e „cinstită“ şi în acest sens apela tot timpul la arici s-o „coasă“, până la un moment dat când, sătul să facă acelaşi lucru, ariciul îi spune vulpii că ar fi fost mai bine să-i monteze un fermoar? La asta mă duce ...

Tupeu liberal
14 aprilie 2014 Tupeu liberal

TARDIV ŞI INUTIL Actorul Mircea Diaconu şi-a câştigat în instanţă dreptul de a candida la alegerile europarlamentare ca independent, căci liberalii i-au făcut vânt de pe listele pe care le vor susţine. Candidatura lui a devenit un război între justiţie şi antijustiţie. Diaconu a luat ţeapă de la ...

1...4041424344...195
12