S-A PREDAT MODELULUI BĂSESCIAN “Crin Antonescu s-a îndepărtat de revoluţia bunului simţ, preluând modelul preşedintelui Traian Băsescu de a face politică. Zilele acestea, liderul PNL arată votanţilor USL că a renunţat la acel proiect, preluând discursul agresiv, mincinos şi şmecheresc marca ...
CAMPANIE CONTRACRONOMETRU Românii au demonstrat că îşi iubesc valorile şi sunt capabili să se ia la trântă cu sistemul. Strâns cu uşa de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a anunţat că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru Parlamentul ...
Preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cărbune Cosac, a tras la sorţi, ieri, în baza Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (PE), preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ) şi locţiitorii preşedintelui. Atât ...
Patru cereri din partea unor cetăţeni ai Uniunii Europene care doresc să voteze pe listele speciale la alegerile pentru Parlamentul European au fost înregistrate la Primăria Cluj-Napoca. Mirela Ogruţan, reprezentant al Primăriei locale, a declarat, ieri, că cetăţenii din UE cu domiciliul sau reşedinţa în ...
Alianţa PSD+PC+UNPR ar câştiga alegerile europarlamentare cu 42% din voturile românilor, PNL ar obţine 15% din voturi, iar PDL şi PMP ar fi la egalitate, cu câte 10%, conform unui sondaj CSCI. Asta dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Potrivit unei simulări de distribuire a ...
PROIECTUL EXISTĂ Am ajuns să plătim aproape totul cu cardul. Unii spun că e o modă, alţii - o necesitate. Nu ne mai ţinem banii în portofel, îi ţinem pe card. Dar nimic nu e gratis. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, consideră că toate comisioanele de utilizare a cardurilor bancare ...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanţa poate fi numit pionier în ceea ce priveşte implementarea parteneriatului public-privat. A fost greu, au fost multe critici, piedici, dar într-un final, cea mai mare unitate sanitară din judeţ a primit felicitări din partea ...
SUSŢINEREA ROMÂNILOR Mircea Diaconu este încrezător cu privire la semnăturile pe care trebuie să le strângă pentru a candida ca independent la alegerile europarlamentare din mai. La Bucureşti, actorul a primit o grămadă de colete cu semnături din ţară. Mai aşteaptă astfel de colete până astăzi, la ...
Britanicii au păreri împărţite cu privire la rămânerea sau ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj online publicat de ”The Sun on Sunday”. Potrivit sondajului, 41% dintre persoanele intervievate consideră că Marea Britanie trebuie să rămână în UE, dar tot 41% se ...
NAŢIONALA ROMÂNIEI SE REUNEŞTE FĂRĂ JUCĂTORII DE LA HCM Echipa naţională de handbal masculin a României s-a reunit ieri, la Izvorani, pentru a pregăti partidele din preliminariile Campionatului European din 2016, din Finlanda. Selecţionerul Eliodor Voica va miza în prima perioadă doar pe 15 jucători ...
La Tribunalul Constanţa se va organiza, miercuri, şedinţa de desemnare a preşedintelui şi locţiitorului Biroului Electoral Judeţean, pentru scrutinul în urma căruia vor fi aleşi românii care vor reprezenta ţara noastră în Parlamentul European. Şedinţa va avea loc la sediul Tribunalului din Constanţa ...
CURSĂ ELECTORALĂ „Deadline” pentru partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi la alegerile europarlamentare din 25 mai, când românii vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European (PE). Cei care ...
Luni, 17.03.2014 - Alexandru Mazăre: “Reîntregirea USL este şi speranţa mea, pentru că Uniunea a fost cea mai performantă alianţă politică ce a fost făcută vreodată în România” Marţi, 18.03.2014 - Sorin Ilieşiu: “Antonescu a ajuns să fie nu doar împotriva propriului partid, ci şi ...
AN ELECTORAL 2014 este un an încărcat din punct de vedere electoral, cu două scrutine: unul în primăvară, pentru alegerea parlamentarilor europeni, iar altul în toamnă, în cadrul căruia se va da marea bătălie pentru Cotroceni. Prima mare luptă electorală va fi în 25 mai, când românii sunt chemaţi la ...
LUPTĂ PENTRU REPUTAŢIE Democraţia zburdalnică din PNL a făcut din acest partid tărâmul nemulţumirilor. Ai senzaţia că a devenit un loc în care oamenii au uitat de unde au plecat, cu ce planuri au pornit la drum anul acesta şi de ce a ajuns partidul cel mai permeabil la dezertări şi cel mai uşor de ...
Liderul delegaţiei social democraţilor români la Parlamentul European (PE), Cătălin Ivan, a declarat, vineri, că anul 2014 va fi unul important nu doar pentru cele 28 de state membre, ci şi pentru UE în ansamblu, fiind momentul în care raportul politic se poate schimba în interiorul spaţiului comunitar ...