VOT Parlamentul European a respins, ieri, printr-o rezoluţie, proiectul de buget al Uniunii Europene pentru perioada 2014 - 2020. Au fost 506 voturi împotriva acestui proiect de buget şi doar 161 pentru. Decizia PE a fost comentată şi de europarlamentarul PSD Corina Creţu, care a apreciat că respingerea de ...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, lider al delegaţiei partidului la Parlamentul European, consideră că eurodeputaţii PDL au fost printre cei care, în plenul reunit de la Strasbourg, au votat împotriva rezoluţiei comune care cere un buget multianual îmbunătăţit doar din „dorinţa de a ...
Reforma Politicii Agricole Comune are obiective foarte ambițioase, dar tăierile la nivelul bugetului european pot conduce spre menținerea așa-numitei agriculturi europene „cu două viteze”, a atras atenția Daciana Sârbu în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Eurodeputatul ...
Mostre de prostie românească au fost ambalate frumos şi expediate la clasa I direct în Parlamentul European (PE). Multe gafe ne-au fost servite pe tavă de către juna familiei Băsescu, ba în ţară, ba din străinătate, gafe care, de multe ori, au provocat frânturi de neuroni celor care le-au ascultat. Mai ...
Parlamentul European (PE) a respins bugetul multianual propus de Consiliul European la mijlocul lunii februarie. După adoptarea rezoluţiei de respingere a bugetului multianual, europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, care este şi raportor al PE pentru Fondul de Coeziune, a declarat că respingerea bugetului propus ...
SUA Atacuri armate Patru persoane au fost împuşcate mortal, ieri, iar alte două au fost rănite în două incidente care au avut loc la nord de oraşul New York, poliţia căutând un suspect în vârstă de aproximativ 50 de ani. Suspectul se numeşte Kurt Meyers şi este înarmat. Bărbatul a deschis focul ...
Parlamentul European şi-a exprimat, ieri, nemulţumirea faţă de proiectul de buget european pentru perioada 2014-2020, convenit de liderii liderii europeni, luna trecută şi a cerut adoptarea de modificări pentru a-şi da aprobarea la votul din luna iulie. ”PE estimează că acest acord, care va lega ...
Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a criticat faptul că ex-puteri coloniale, precum Marea Britanie, preferă relaţiile privilegiate cu fostele colonii, în detrimentul parteneriatului european. \"Discriminarea pozitivă a indienilor, în paralel cu ...
Preşedintele israelian, Shimon Peres, a solicitat ieri ca o forţă a Ligii Arabe să intervină în Siria, pentru a pune capăt masacrului şi a se evita prăbuşirea acestei ţări. ”Liga Arabă poate şi trebuie să creeze un guvern provizoriu în Siria, pentru a opri masacrul şi pentru a împiedica ...
Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, susţine că Europa încearcă să ia în consideraţie contribuția pozitivă a stocării gazelor cu efect de seră în lemn și în produsele din lemn, în vederea utilizării pe scară mai largă a pădurilor ca resursă. \"Uniunea Europeană s-a angajat, în cadrul ...
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, face obiectul unor critici virulente atât din partea oponenţilor săi politici, cât şi din partea simpatizanţilor, după ce a fost fotografiat, vineri, la funeraliile liderului venezuelan, Hugo Chavez, la Caracas, îmbrăţişând-o pe mama defunctului şef de stat. În ...
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, Biserica, Armata, Poliţia şi SRI întrunesc o bună parte din capitalul de încredere al românilor, în schimb Preşedinţia, Parlamentul României, Parlamentul European şi Agenţia Naţională de Integritate se află în coada clasamentului. Românii au multă sau ...
GERMANIA Arşi de vii Şase copii şi mama acestora au murit într-un incendiu izbucnit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la o casă din apropiere de oraşul german Stuttgart, informează publicaţia online TheLocal.de. Incendiul a izbucnit la o casă din orăşelul Backnang, situat în apropiere ...
O eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar fi catastrofală pentru reputaţia UE, în pofida dezacordurilor cu privire la limitarea bonusurilor bancare care au lăsat Londra izolată, a declarat, sâmbătă, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu acordat cotidianului austriac ...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a spus despre europarlamentarul PDL Monica Macovei că poate primi un premiu pentru „persoana care a făcut cel mai mult rău imaginii României“. „Prin faptele şi prin declaraţiile sale, a reuşit să ne dea înapoi, ca percepţie a imaginii publice ...
Miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis, vineri, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, căruia îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE. „Este o ...