Nimeni nu se aştepta ca la dezbaterile din Parlamentul European (PE) pe seama României să curgă lapte şi miere. A fost doar un prilej de păruială politică şi partizanat politic în PE. S-a demonstrat că Băsescu&Co, cei care au primit peste şapte milioane de voturi împotrivă şi care acum cântă pe la ...
Miercuri, 12 septembrie 2012, mi s-a părut cea mai lungă, pentru mine, ca simplu român, din ultimii 22 de ani şi jumătate, adică de la prăbuşirea comunismului românesc şi până astăzi... A fost ziua, după cum aţi văzut, în care ţara noastră s-a aflat pe ordinea de zi a discuţiilor din Parlamentul ...
„PREŞ” PENTRU EUROPA După ce a primit un ajutor important din partea vest-europenilor în bătălia politică cu USL, Traian Băsescu se face preş în faţa mai marilor UE şi le acceptă mofturile. În timp ce parlamentarii, prin preşedintele Comisiei juridice din Senat, social democratul Toni ...
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut prima sa întrevedere, în această calitate, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Strasbourg. Corlăţean spune că în cadrul întâlnirii s-au prezentat principalele repere ale realităţilor politice ...
PARTIZANATE EVIDENTE Mult aşteptata dezbatere din Parlamentul European (PE) a situaţiei din România a avut loc ieri. Prin urmare, s-a împlinit dorinţa pedeliştilor ca mizeria dâmboviţeană să prindă iz european. Divergenţele politice din România s-au mutat în PE, astfel că replicile dure şi acuzele la ...
Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covârşitoare de voturi, ieri, la Strasbourg, o rezoluţie prin care cere statelor UE, în principal Lituaniei, Poloniei şi României, să continue investigaţiile legate de existenţa presupuselor închisori ale CIA pe propriile teritorii, la începutul anilor 2000 ...
Ieri, după cum a văzut toată lumea la ştiri, a sosit la Bucureşti o delegaţie din partea Comisiei de la Veneţia, adică acel organism european care verifică statul de drept, situaţia legislativă şi constituţionalitatea fiecărei ţări membră a UE. Este un fel de bazaconie birocratică, tipică ...
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că nu va participa miercuri la dezbaterea privind situaţia din România, care va avea loc în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg a Parlamentului European. „Din păcate nu, pentru că am fost anunţat foarte târziu şi pentru că nu îmi permite programul, dar ...
SOMAŢIE Disperaţi să crească în sondaje, democrat liberalii fac orice pentru a-şi ataca adversarii. Cea mai des folosită armă în ultima perioadă este denigrarea USL pe plan extern. Numai că, în tot acest joc murdar al PDL, victimă cade însăşi România, a cărei imagine este ştirbită, indiferent dacă ...
Peste 300 de manifestanţi s-au adunat joi, la Madrid, pentru a protesta faţă de vizita în capitala spaniolă a cancelarului german, Angela Merkel, considerată responsabilă de austeritatea impusă Spaniei. ”Nu unei Europe germane” şi ”Merkel, pleacă acasă” se putea citi pe pancartele ...
Suntem convinşi că toată lumea a auzit de Bogdan, soţul Elenei Băsescu, mezina prezidenţială. Ei bine, proaspătul însurăţel şi-a ales-o drept model în viaţă pe… soţia sa. Cum “Syda” (căci aşa i se mai spune) ginerelui lui Băsescu, este membru al Mişcării de Dreapta, formaţiune ...
În perioada referendumului, România a fost intens criticată de lideri europeni pentru încercarea de suspendare a lui Traian Băsescu. Într-un interviu acordat pentru DeCe News, europarlamentarul PNL Norica Nicolai dezvăluie dedesubturile din spatele opiniilor liderilor europeni, dar şi poziţia luată de ...
Liderului Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE), Joseph Daul, l-a invitat pe premierul Victor Ponta să ia parte la sesiunea de la Strasbourg, din 12 septembrie, dedicată situaţiei politice din România, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al liderului Grupului PPE din PE ...
ŞEDINŢĂ Europarlamentarul social democrat Corina Creţu scrie, pe blogul său, că la dezbaterea Parlamentului European privind România, din 12 septembrie, va lua parte şi vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding, dar care nu se va afla în cea mai comodă ipostază. Corina Creţu precizează că ...
Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European (PE) a aprobat solicitarea făcută de Partidul Popular European (PPE) ca, în 12 septembrie, în cursul după-amiezii, deputaţii europeni să dezbată situaţia politică din România, după ce ascultă poziţiile exprimate de Comisia Europeană (CE) şi de ...
SIMULARE Parlamentul European al Tinerilor (PET) s-a mutat la Eforie. Sute de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, atât români cât şi străini, veniţi din Germania şi Olanda, care fac parte din Parlamentul European al Tinerilor (European Youth Parliament) şi-au dat întâlnire în Eforie Nord ...