În Parlament s-a dezbătut, ieri, remodificarea statutului deputaţilor şi senatorilor. Cu 298 de voturi „pentru” (USL), 101 „contra” (PDL şi PP-DD) şi 36 de abţineri (PP-DD), în plenul comun al Parlamentului s-a votat cererea de reexaminare cerută de Traian Băsescu pentru Legea ...
SENTINŢĂ Deputatul liberal Gigi Becali a fost condamnat, ieri, definitiv, de completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp ...
Parlamentul European (PE) a validat, în sesiunea de luni seară de la Strasbourg, mandatul de eurodeputat al lui Dan Dumitru Zamfirescu, reprezentând PRM, care îl înlocuieşte pe George Becali, acesta din urmă demisionând din PE pentru a-şi ocupa locul de ales în Parlamentul României. În cadrul reuniunii din ...
În ultimele luni s-a scris şi s-a discutat atât de mult despre problema furturilor de pe calea ferată, încât nu este român care să nu ştie amploarea pe care a căpătat-o fenomenul. Din fericire, au început să fie gândite strategii pentru stoparea acestor furturi. Partea proastă este că fiecare zi fără ...
Cu toate că nu a ajuns parlamentar, Dan Diaconescu susţine conferinţe de presă în Palatul Parlamentului, fără să aibă vreo calitate oficială sau să plătească chirie. Nemulţumit de această situaţie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că nu-i va mai permite lui Diaconescu ...
Comisia Europeană îşi va prezenta, în raportul despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe care îl va adopta săptămâna viitoare, punctul de vedere privind prevederile adoptate de Parlamentul României în legătură cu imunitatea parlamentarilor. “Am văzut deja diferite interpretări legate ...
Trei candidaţi s-au înscris în cursa pentru fotoliile de judecători la Curtea Constituţională din Republica Moldova. Potrivit datelor, până în prezent şi-au depus dosarele fostul judecător CEDO şi fost deputat în Parlamentul României Tudor Panţâru, magistratul Valeria Şterbeţ şi Igor Dolea, membru ...
1642 - S-a născut savantul Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom (m. 31 martie1727). 1809 - S-a născut Louis Braille, inventatorul sistemului de scriere pentru nevăzători (m. 6 ianuarie 1852). 1841 - S-a născut chimistul Petru Poni, reprezentant de frunte al şcolii româneşti de chimie (m. 2 ...
Proaspăt demisionar din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa, Nicolae Anghel este nemulţumit de persoanele care reprezintă formaţiunea politică din care face parte în Parlament. Pentru a-şi demonstra dezamăgirea, el a remis presei o scrisoare în care vorbeşte despre colegii săi de partid care ...
Un consilier local şi doi consilieri judeţeni vor renunţa la actualele mandate, după ce au fost aleşi în Parlamentul României după scrutinul din 9 decembrie. Consilierul Local PDL Florin Gheorghe a participat ieri la ultima şedinţă a Consiliului Local Constanţa, la finalul ei prezentându-şi demisia ...
Intrarea în Parlamentul României a ecologistului Remus Cernea, care a obţinut un mandat de deputat din partea USL de pe Colegiul 9 - Camera Deputaţilor, alături de preşedintele Partidului Verde, Ovidiu Iane, care a obţinut un mandat de deputat din partea USL dintr-un colegiu din Suceava, a adus o premieră în ...
Cea de-a VI-a ediţie a simpozionului „Din istoria tătarilor”, dedicat „Zilei etniei tătare”, organizată de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) a Universităţii „Ovidius”, a reunit, ieri, în Sala Senatului instituţiei de învăţământ superior, o serie de ...
Răzmeriţă în PRM Constanţa după scorul foarte slab obţinut la alegerile parlamentare. Patru foşti candidaţi s-au răsculat împotriva actualei conduceri de la Constanţa, dar şi împotriva preşedintelui partidului de la nivel naţional, Corneliu Vadim Tudor. Răsculaţii din PRM Constanţa sunt ...
CONSTANŢA, ÎN TOP După ce la nivelul judeţului nostru, USL a „ras” dintr-un foc toate cele 14 mandate, aferente tot atâtor colegii din judeţ, odată cu redistribuirea voturilor de la nivel judeţean, mai întâi, şi la nivel naţional, mai apoi, Constanţa a înregistrat o premieră în istoria sa ...
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, comisarul european pentru justiţie în Comisia Europenă a UE, Viviane Reding, şi preşedintele permanent al Consiliului European, Van Rompuy, sunt puşi, acum după 9 decembrie, într-o postură ingrată. „Vedetele” dreptei europene neoliberale ...
EŞEC, DAR ÎN CĂRŢI Având o concurenţă acerbă din partea PPMT, UDMR s-a trezit după alegerile din 9 decembrie cu o prezenţă extrem scăzută în Parlamentul României. Cu un procent de numai 5,2%, UDMR a „reuşit” contraperformanţa de a strânge cel mai mic scor electoral de după 1990, fiind ...