Comisia parlamentară specială pentru legislația în domeniul justiției începe miercuri dezbaterile asupra proiectelor de modificare a legilor Justiției. Florin Iordache, președintele comisiei, a precizat, în ședința precedentă, că miercuri vor avea loc dezbaterile generale asupra acestor ...
Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, proiect care va fi ...
Parlamentul a aprobat, marţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, participarea începând cu anul 2017, în cadrul coaliţiei internaţionale anti-ISIL/DAESH, a unui efectiv total de până la 50 de poliţişti şi jandarmi la activităţi de instruire şi pregătire a forţelor de ...
Mai multe persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei încă de la ora 18.00, duminică seara, nemulțumite de modificările aduse la legile Justiţiei. Circulația în zonă a fost oprită pe Bulevardul Kiseleff, de la strada Arhitect Ion Mincu și s-a lărgit totodată și țarcul unde stau ...
După exact două luni de la prezentarea publică a unor principii pentru modificarea legilor Justiţiei, proiectul redactat de Ministerul Justiţiei ajunge în Parlament. Miercuri, 25 octombrie, de la ora 13.00, ministrul Tudorel Toader va prezenta proiectul de modificare a legilor Justiţiei în Comisia ...
Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, condamnat în iunie 2017 la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a fost adus cu cătușe, miercuri, la Parlament. Puțura a fost audiat în Comisia SRI, în urma dezvăluirilor făcute de fostul ...
De acum încolo, senatorii și deputații sunt obligați să se îmbrace decent şi să nu înjure atunci sunt la Parlament. Asta prevede noul Cod de conduită al aleșilor, care a fost adoptat, miercuri, cu 230 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 78 de abţineri. Pe de ...
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, plafonarea indemnizaţiilor speciale pentru limită de vârstă pe care le primesc aleşii, cuantumul net al indemnizaţiei neputând fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator în ...
Plenul Parlamentului a aprobat, miercuri, înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, PNL şi USR împotrivindu-se constituirii comisiei. Constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor ...
Camera Deputaților a respins prin vot, marți, 26 septembrie, propunerea grupurilor parlamentare ale PNL şi USR de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă privind situaţia creată de pensionarea şi reangajarea unor persoane în cadrul Ministerul Afacerilor Interne persoane (MAI), arată ...
Guvernul Tudose este sabotat în Parlament chiar de parlamentarii puterii. Senatorii PSD-ALDE au votat cot la cot cu reprezentanţii opoziţiei eliminarea accizei la carburanţi, introdusă din 15 septembrie (prima tranşă) de Executiv. Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat un raport asupra ordonanţei ...
Senatul a votat, în şedinţa de plen de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la suma de 8.500 de lei pe lună. Proiectul de lege a fost votat cu 72 voturi "pentru", 30 ...
Dintr-un populism ieftin sau din ambiția de a-și faulta adversarii, politicienii iau tot felul de decizii surprinzătoare, care îi afectează pe cetățeni. Din păcate, în urma acțiunilor politicienilor au de suferit și copiii. O astfel de luptă fără noimă a fost dusă marți în Parlament ...
Conducerea TVR este la un pas de demitere în Parlament. Raportul de activitate al televiziunii publice pe anul 2016 a fost respins în Comisiile de Cultură, un prim pas spre demiterea Consiliului de Administrație al TVR. Raportul de activitate a fost respins cu 17 voturi pentru respingere, unul ...
Nimeni nu mișcă în front. Este deviza care s-ar potrivi cel mai bine SRI, care anunță, prin purtătorul de cuvânt Ovidiu Marincea, că Legea nr. 535/2004, denumită generic „legea antitero“, a cuprins, la decizia Parlamentului, toate infracțiunile care afectează securitatea națională ...
Studenții și absolvenții care își doresc să acumuleze experiență în administrația publică centrală și să contribuie la elaborarea legilor au șansa să dovedească ce știu și ce pot în aceste domenii. Sau, după caz, să își dea seama că nivelul de inteligență al tuturor ...