Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că proiectul de lege privind salarizarea unitară nu se va depune la Parlament în cursul zilei, el arătând că îşi doreşte ca acesta să "mai stea" o săptămână, pentru a fi publicat în presă, astfel încât ...
Parlamentarii României au trecut printr-un nou episod desprins din operele lui Caragiale. În timpul ședinței de plen a Camerei Deputaților, aleșii au supus la vot proiectul legislativ inițiat de Coaliția pentru Familie, privitor la redefinirea noțiunii de „familie” în Constituție ...
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, prin intermediul unei scrisori, să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti, structură NATO, care îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est ...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost convocat pentru săptămâna viitoare, miecuri, pentru a lua act de vacantarea posturilor de director SIE, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, şi de viceguvernator BNR, după demisia lui Bogdan Olteanu. Convocarea a fost decisă marţi, în ...
Preşedintele Klaus Iohannis este acuzat de „abuz de drept” şi de „uzurpare” a dreptului Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, ca urmare a sesizării depuse la CCR privind OUG 13, potrivit unui proiect de Declaraţie a Parlamentului, aflat pe ordinea de zi a plenului comun de ...
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a participat vineri, 3 martie, la un simpozion privitor la principalele probleme cu care se confruntă turismul românesc. Unul dintre subiectele abordate este legat de construcția unei șosele de coastă pe litoral, probabil cel mai ambițios proiect propus până ...
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, că retragerea OUG 13 este un lucru bun, dar armonizarea legislației naționale trebuie făcută în mod transparent, pentru a fi siguri că lupta împotriva corupției va fi continuată la aceeași intensitate ca și până ...
Chiar și după abrogare, timbrul de mediu îi pune pe jar atât pe șoferi, cât și pe parlamentari. Acum se discută despre găsirea unei alternative la această taxă, după ce aleșii au sesizat că lucrurile nu sunt deloc mai simple fără timbrul de mediu. În același timp, parlamentarii se ...
Nu e panică, man! Președintele Klaus Iohannis nu se grăbește să promulge legea bugetului de stat, adoptată de Parlament în urmă cu mai bine de o săptămână. Ce dacă țara paralizează, nicio instituție publică nu poate face investiții, nu se pot mări pensii și salarii și riscăm să intrăm ...
Acuzat că își vâră nasul în treburile țării mai mult decât îi permite statutul și că se implică prea mult în elaborarea dosarelor penale, Serviciul Român de Informații va fi reorganizat. Anunțul l-a făcut, marți, președintele Comisiei de Control al SRI din ...
Românii vor fi chemați din nou la urne în primăvara acestui an. Nu pentru a pune ștampila pe vreun candidat anume, ci pentru a răspunde, în cadrul unui referendum, la o întrebare ce are legătură cu lupta împotriva corupției. Decizia de a se organiza această consultare populară a ...
Fostul premier Dacian Cioloș nu va participa joi la audierea din Comisia Buget-Finanțe, iar fostul ministru al Finanțelor Anca Dragu a trimis un răspuns scris membrilor comisiei, la care a subscris şi fostul premier Cioloş. "Așa cum am convenit și comunicat domnului Leonardo Badea, președintele ...
Fostul premier Dacian Cioloş, foștii miniștri Anca Dargu şi Vasile Dâncu ar urma să fie audiaţi joi la ora 11:00 de comisiile de Buget, care anchetază rectificările bugetare din 2016, singurul care a transmis un mesaj comisiei, motivându-şi absenţa, fiind Dâncu. ''Mâine la ora ...
În sfârșit, avem buget! Parlamentul a adoptat marți, 7 februarie, bugetul de stat pentru 2017, adică legea care spune exact unde ajung banii Statului și ce se va face din ei. Potrivit ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, bugetul a fost elaborat pentru o creştere economică estimată de 5,2% din ...
Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat dur, marți, lipsa Guvernului de la discursul său din Parlament. „M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat, dar nu-i bai, la ei am fost deja”, a spus Klaus Iohannis. Șeful statului a criticat și acţiunile PSD din ultima perioadă ...
Deputatul liberal constănțean Robert Boroianu a declarat că nu va vota bugetul pentru 2017 din mai multe motive. "După îndelungi bâlbâieli, ajustări și reajustări din pix, Guvernul Grindeanu a venit în fața Parlamentului cu un buget cosmetizat cu mare efort cu ajutorul Comisiei ...