Parlamentul Serbiei cere autonomia minorităţii sale din Kosovo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentul Serbiei cere autonomia minorităţii sale din Kosovo

Externe 14 Ianuarie 2013 / 00:00 341 accesări

După o lungă dezbatere, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Parlamentul de la Belgrad a adoptat două texte privind autonomia minorităţii sârbe din Kosovo, care vor sta la baza următoarei runde de negocieri dintre Belgrad şi Priştina, sub medierea UE. „Suvernitatea Serbiei în Kosovo este aproape inexistentă”, a admis premierul socialist Iviţa Dacici, cerându-le deputaţilor să accepte realitatea referitoare la Kosovo. În prezenţa preşedintelui sârb Tomislav Nikolici, a premierului Dacici şi a membrilor Guvernului de la Belgrad, 175 de deputaţi au votat în favoarea celor două texte, în timp ce 19 au fost împotrivă, iar 56 din totalul de 250 nu au participat la reuniunea Parlamentului.

Votul a avut loc la finalul unei dezbateri de peste 12 ore, la câteva zile după adoptarea de către Guvernul Dacici a proiectului de rezoluţie care va folosi drept bază în negocierile cu Pristina programate pentru 17 ianuarie la Bruxelles. Textul cere o mai mare autonomie pentru minoritatea sârbă din Kosovo, în special la nivelul administraţiei locale, vizând, totodată, partea judiciară, poliţia, educaţia şi finanaţele locale. Rezoluţia reafirmă, de asemenea, refuzul autorităţilor de la Belgrad de a recunoaşe oficial independenţa provinciei Kosovo, proclamată uniletarel de Pristina în februarie 2008. Documentele adoptate de Parlamentul sârb vizează patru muncipalităţi din nordul provinciei Kosovo, unde locuiesc aproximativ 400.000 de sârbi, dar şi enclavele răspândite în întreg teritoriul, unde trăiesc aproximativ 80.000 de sârbi. UE condiţionează stabilirerea unei date pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Serbia de progrese în normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, chiar dacă nu va recunoaşte independenţa proclamată unilateral de provincia Kosovo în anul 2008.

Taguri articol


12