Parlamentul Ucrainei aprobă anularea statutului de stat nealiniat, pentru apropierea de NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentul Ucrainei aprobă anularea statutului de stat nealiniat, pentru apropierea de NATO

Externe 23 Decembrie 2014 / 12:45 384 accesări

Parlamentul ucrainean a decis astăzi să renunţe la statutul de stat nealiniat al Ucrainei pentru a se apropia de NATO, în condiţiile în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, iar conflictul cu rebelii separatiştii din estul ţării continuă, relatează AFP.  O vastă majoritate a deputaţilor (303) a votat în favoarea unui proiect de lege în acest sens şi numai opt au votat împotrivă. Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, care a supus, săptămâna trecută, dezbaterii Parlamentului acest proiect de lege. Proiectul de lege prezentat de Poroşenko prevede anularea statutului de stat nealiniat, o clasificare dată unor ţări, precum Elveţia, care refuză să adere la NATO sau la oricare altă alianţă militară, sau să se implice în mod activ într-un conflict armat. Ucraina s-a alăturat statelor cu statut de nealiniat în 2010, sub presiunea Moscovei. După accederea la preşedinţia ţării sale, în februarie, când predecesorul său, Viktor Ianukovici, un apropiat al Moscovei, a fost nevoit să cedeze puterea sub presiunea străzii, Petro Poroşenko a făcut din aderarea Ucrainei la NATO una dintre priorităţile sale în materie de politică externă. Preşedintele ucrainean şi NATO îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin că susţine militar forţele separatiste din estul industrial al Ucrainei. Cu toate că Moscova a respins constant aceste acuzaţii, Poroşenko a apreciat că "agresiunea" rusă împotriva ţării sale l-a determinat să se orienteze spre Vest şi să prezinte acest proiect de lege în Parlament. "Statutul de stat nealiniat al Ucrainei a demonstrat că acesta constituie un mijloc total ineficient pentru a asigura securitatea" ţării, a argumentat Poroşenko într-o notă explicativă postată pe site-ul său. Premierul Arseni Iaţeniuk a anunţat încă de la sfârşitul lui august că Ucraina intenţionează să relanseze procesul de aderare la NATO, în faţa "agresiunii" ruse. "Guvernul supune Parlamentului un proiect de lege vizând anularea statutului de stat nealiniat al Ucrainei şi revenirea pe calea aderării la NATO", a declarat Iaţeniuk. În aprilie 2008, la summitul de la Bucureşti, liderii ţărilor NATO au convenit că este firesc ca Ucraina să se alăture Alianţei la un moment dat, ceea ce a iritat puternic Rusia. Dar în 2010, Guvernul prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici a renunţat la acest obiectiv, continuând însă cooperarea cu NATO.



12