Parteneriat de afaceri româno-elen la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parteneriat de afaceri româno-elen la Constanţa

Peste 50 de oameni de afaceri greci şi români s-au arătat interesaţi de colaborări în domenii ca industria alimentară, textilă, pielăriei, încălţămintei, construcţiilor, dar şi în acordarea de consultanţă în vederea pregătirii unei afaceri
Economie 31 Octombrie 2007 / 00:00 738 accesări

O delegaţie de oameni de afaceri din Grecia şi agenţi economici constănţeni au participat, ieri, la hotelul Ibis, la o întîlnire de afaceri organizată de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agriculturǎ (CCINA) Constanţa, Biroul Economic şi Comercial din cadrul Ambasadei Greciei la Bucureşti şi Centrul Elen de Comerţ Exterior (HEPO). Delegaţia grecească a fost compusă din reprezentanţii a 15 companii care îşi desfăşoară activitatea în diverse domenii, precum industria produselor textile şi a blănurilor; servicii de consultanţă pentru industria textilă, servicii logistice; industria pielăriei, încălţamintei şi marochinărie; industria alimentară; produse tradiţionale congelate de panificaţie; industria materialelor de construcţii şi a confecţiilor metalice; echipamente şi accesorii electrice, sisteme de intercomunicaţii; industria de maşini şi echipamente; consultantă de pregătire în afaceri.

În cadrul evenimentului, consulul general al Greciei la Constanţa, A.T. Christopulos, a explicat relaţiile dintre cele două ţări. “Această zi nu este una întîmplătoare, întrucît cu ocazia zilelor internaţionale ale Constanţei, care se desfăşoară în aceste zile, se dă spaţiului Mării Negre valoarea, rolul şi importanţa pe care acest oraş l-a avut, dar demonstrează şi prezenţa continuă grecească pe aceste meleaguri. În cei patru ani de cînd sînt consul la Constanţa, relaţiile dintre cele două ţări au fost tot mai strînse, iar prin intermediul comerţului, vor fi şi mai cimentate“, a declarat consulul general. La rîndul său, ministrul în cadrul Consulatului pentru Afaceri Economice şi Comerciale-Ambasada Republicii Elene la Bucureşti, Ioanis Paschalis, a spus că prezenţa celor 15 oameni de afaceri eleni va contribui la dezvoltarea relaţiilor comerciale cu România. El a adăugat că anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a crescut cu 30% faţă de 2005, ajungînd la aprox. două miliarde de euro. Paschalis este de părere că la creşterea comerţului dintre cele două state au contribuit şi misiunile economice care acoperă tot multe domenii de activitate. Cei peste 50 de agenţi economici români şi străini au discutat faţă în faţă, timp de cîteva ore, despre domeniile în care activează, în vederea încheierii unor parteneriate de afaceri. În judeţul Constanţa activează peste 160 de firme cu capital grecesc, în timp ce capitalul subscris al acestora depăşeşte 16 milioane de lei.



12