Parteneriat internaţional pentru copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parteneriat internaţional pentru copii

Social 04 Iulie 2012 / 00:00 338 accesări

Organizaţii neguvernamentale din România, Franţa, Bulgaria şi Republica Moldova au încheiat o convenţie pentru perioada 2012 - 2015, în vederea dezvoltării de programe comune pentru copii, tineri şi familie. Parteneriatul reprezintă, de fapt, continuarea şi dezvoltarea unor acţiuni din proiectul ProCopil, derulat în perioada 2005 - 2012 în Franţa, România, Bulgaria şi Republica Moldova. În total, peste 150 de organizaţii au dezvoltat proiecte la nivel local pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale copiilor, tinerilor şi familiilor aflate în dificultate, prin dezvoltarea de servicii sociale, elaborarea de politici publice şi programe pentru specializarea angajaţilor din asistenţă socială. Partenerul român în cadrul acestui proiect a fost Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC). Noul parteneriat vizează şi dezvoltarea de programe de cooperare cu ţări terţe (în primul rând cu ţările vecine ale UE), bazate pe metodele dezvoltate în programul de lucru ProCopil, acţiuni de advocacy pentru dialog la nivel naţional şi european, dar şi pentru elaborarea de politici internaţionale ce au ca scop bunăstarea copilului, tinerilor şi familiei. Cele patru ţări semnatare s-au angajat să atingă aceste obiective prin proiecte concrete, care vor face obiectul unor acorduri specifice.

Taguri articol


12