Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a semnat, ieri, un protocol de colaborare, în cadrul Programului Naţional Biblionet, prin care ministerul, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi Fundaţia IREX vor susţine bibliotecile publice. „Rolul bibliotecilor şi al bibliotecarilor se schimbă, peste tot în lume, iar această ajustare la nevoile societăţii este accelerată de explozia de informaţie la care suntem expuşi. Echiparea bibliotecilor cu tehnică performantă şi specializarea bibliotecarilor pentru a oferi noi servicii de bibliotecă sunt paşi obligatorii pentru succesul acestei schimbări. Programul Biblionet şi ANBPR au dovedit, prin acţiunile de până acum, că sunt parteneri pe care ne putem bizui în acest demers şi sunt sigur că acest protocol va potenţa eforturile noastre, iar evoluţiile vor fi evidente\", a declarat Kelemen Hunor.
Protocolul stabileşte cadrul de colaborare între trei entităţi esenţiale în procesul de consolidare a bibliotecilor şi de extindere a serviciilor de bibliotecă de înaltă calitate. Bazându-se pe contribuţia financiară şi experienţa în proiecte similare a Programului Biblionet, precum şi pe profesionalismul ANBPR, acţiunile ce se vor desfăşura în contextul acestui protocol vor permite repoziţionarea bibliotecii publice nu doar ca centru de servicii IT pentru comunitate, ci şi ca pol de dezvoltare comunitară prin cultură, potrivit unui comunicat al MCPN.
Programul Biblionet constă în donarea către bibliotecile publice din România de echipamente IT cu acces la internet, în programe de instruire pentru bibliotecari, precum şi în acţiuni de sensibilizare a publicului larg faţă de lectură şi rolul instituţiei bibliotecii în viaţa comunităţii. Programul contribuie astfel la crearea şi dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în ţara noastră. Programul Biblionet are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi implementat prin Fundaţia IREX.