Parteneriat pentru siguranţa turiştilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Corbu

Parteneriat pentru siguranţa turiştilor

Administrație 14 Ianuarie 2012 / 00:00 468 accesări

Consiliul Local Corbu a devenit membru al Acordului de Colaborare - Parteneriat, alături de autorităţi judeţene, locale şi instituţii în proiectul „Amenajarea unor centre de prevenire, tratament medical primar şi a punctelor de salvamar în zona litorală Constanţa”. Cooptarea comunei Corbu în acest proiect este obiectul unei hotărâri a Consiliului Judeţean, adoptată anul trecut. În expunerea de motive ataşată hotărării se precizează că parteneriatul implică obligaţii şi drepturi pentru părţile implicate în ce priveşte asigurarea şi funcţionarea prestării serviciilor de salvamar şi salvare acvatică în zona litorală a judeţului. În acelaşi document se precizează că serviciile de salvamar şi posturile de prim ajutor vor funcţiona de la începutul sezonului estival, dată fiind finanţarea de care vor beneficia de la bugetul Consiliului Judeţean. Administraţia locală din comuna Corbu a colaborat cu Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România (ANSPSR) asigurând activitatea de salvamar pe plaja de la Corbu şi anul trecut. „Iniţiativa Consiliului Judeţean este una benefică, mai ales că anul trecut au fost salvate două vieţi mulţumită existenţei serviciului de salvamar şi punctului de prim ajutor”, a declarat primarul comunei Corbu, Marian Gălbinaşu.



12