SPRIJIN DE LA NIVEL LOCAL Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, s-a trezit cu obligaţia morală de a sprijini financiar încă o trupă care face cunoscută comuna pe plan naţional şi, poate, în curând, pe plan internaţional. În urmă cu câteva zile, trupa de dans modern şi teatru a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ a câştigat două premii importante: unul la Festivalul Naţional al teatrelor de revistă pentru copii de la Buşteni şi un altul la concursul de dans „Tărâmul copilăriei“, de la Botoşani. Surpriza cea mare a fost că tânăra trupă de dans s-a aflat la prima participare la concursuri naţionale. „Este foarte important pentru noi, ca şi comunitate, că ne este dus mai departe renumele localităţii. Am investit în copiii din localitate, iar rezultatele au început să vină. Sperăm să continue în acelaşi ritm şi să se menţină printre cei mai buni în domeniu“, a declarat Mureşan. Numele localităţii Mihail Kogălniceanu nu este promovat doar de trupa de dans şi teatru, ci şi de cele de dans sportiv, dans popular sau karate, care fac cunoscută localitatea prin rezultatele bune pe care le au la competiţiile la care participă. „Sperăm să ne descurăm cu finanţele pentru că, de la an la an, sunt descoperiţi tot mai mulţi copii talentaţi“, a adăugat primarul. Atât copiii, cât mai ales coregrafa trupei, Simona Tăut, recunosc că nu puteau face mare lucru fără sprijinul administraţiei locale. „Am primit tot suportul, atât moral, cât mai ales financiar. Fără bani de costume sau de cazare şi transport nu cred că ne puteam descurca. Contează foarte mult ce transmiţi publicului, iar cu o multitudine de griji pe cap, mesajul nu mai este acelaşi“, a afirmat coregrafa.