Participare numeroasă la CN Şcolare de şah, secţiunea gimnazii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, la Cumpăna

Participare numeroasă la CN Şcolare de şah, secţiunea gimnazii

Sport 31 Martie 2014 / 00:00 1221 accesări

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, împreună cu ACS „Elisabeta Polihroniade”, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Română de Şah, au organizat sâmbătă, la Casa de Cultură din Cumpăna, faza pe judeţul Constanţa a Campionatelor Naţionale Şcolare de şah „Elisabeta Polihroniade” pentru echipe mixte, ediţia 2013-2014. Competiţia este organizată pe două secţiuni, pentru gimnazii şi pentru licee, iar echipele clasate pe primul loc în fiecare judeţ vor obţine calificarea pentru faza naţională, programată în perioada 13-15 iunie 2014, într-o localitate din judeţul Constanţa ce va fi anunţată ulterior.

Constanţa a fost primul judeţ care şi-a desemnat campioanele. La secţiunea licee nu s-a înscris decât Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, care automat a obţinut calificarea pentru faza naţională. La secţiunea gimnazii, în schimb, participarea a fost foarte numeroasă, astfel că au fost două concursuri în paralel. Şcolile din mediul urban au fost nouă în total şi au jucat cinci runde, în sistem elveţian. Iată clasamentul final: 1. Şcoala gimnazială „Gala Galaction” Mangalia 9p; 2. Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia 8p; 3. Şcoala gimnazială „Jean Bart” Constanţa 6p; 4. Şcoala gimnazială Murfatlar 6p; 5. Şcoala gimnazială „Nicolae Tonitza” Constanţa 5p; 6. Şcoala gimnazială „Mircea Eliade” Cernavodă 4p; 7. Şcoala gimnazială „Ion Minulescu” Constanţa 3p; 8. Şcoala gimnazială nr. 3 Mangalia 3p; 9. Şcoala gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia 0p. Pentru echipa câştigătoare, „Gala Galaction” Mangalia, au evoluat Mădălin Crăciun, Ştefan Jianu, Larisa Droc şi Bianca Pascu.

La secţiunea şcoli din mediul rural s-au înscris patru echipe, care au jucat sistem turneu, fiecare cu fiecare. În clasamentul final, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna a acumulat 6 puncte şi s-a clasat pe primul loc, urmat de Liceul Tehnologic din Topraisar, cu 4p, Şcoala gimnazială „Ion Borcea” Agigea, cu 2p, şi Şcoala gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni, 0p. Pentru echipa câştigătoare, cea din Cumpăna, au evoluat Călin Antohi-Cristea, Radu Iacob, George Iacob şi Karla Bureta.

În finala pe judeţ, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna a învins Şcoala gimnazială „Gala Galaction” Mangalia cu 2,5 - 1,5 şi a devenit campioană judeţeană. „Este un rezultat surprinzător, dar meritat pentru cei din Cumpăna. Ei s-au calificat pentru finala pe ţară, dar cum aceasta va avea loc în judeţul nostru, cred că vom putea înscrie în concurs şi alte echipe din judeţ”, a declarat arbitrul competiţiei, Andrei Furcă. Câştigătorii au fost premiaţi de marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade, invitată de onoare la competiţiile de şah de la Cumpăna.

Finala pe ţară a CN şcolare pe echipe, organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Română de Şah, va reuni campioanele tuturor judeţelor. Participarea echipelor din ţară va fi gratuită, graţie unui sponsor al competiţiei.



12