Directorul general al Complexului Energetic (CE) Craiova, Constantin Bălăşoiu, a declarat că participaţia statului român la EnergoNuclear, compania de proiect care va realiza reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, ar putea fi redusă de la 51%, la 25%. \"Se discută mai multe scenarii. Un scenariu posibil este ca statul român, prin Nuclearelectrica, să-şi păstreze actuala participaţie de 51%, participaţia maximă posibil. Iar participaţia minimă, cel mai jos scenariu, ar fi să scadă sub 25%\", a declarat Bălăşoiu, prezent la Forumul Regional al Energiei FOREN 2010. Nuclearelectrica şi şase investitori: ArcelorMittal, CEZ, GDF-SUEZ, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat în noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (EnergoNuclear SA), care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. În urma negocierilor, s-a decis ca împărţirea acţiunilor între partenerii de proiect să fie astfel: Nuclearelectrica - 51%, CEZ - 9,15%, GdF-Suez - 9,15%, Enel - 9,15%, RWE Power - 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola, fiecare câte 6,2%. Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie puse în funcţiune cel mai probabil în 2017. Costul estimat pentru cele două reactoare este de patru miliarde de euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalată de 720 MW. Durata de viaţă a unei unităţi este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 40 de ani. Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor folosi tehnologia canadiană CANDU 6.