Partidă de foc pentru handbalistele “tricolore”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin / Sferturi de finală: România - Ungaria

Partidă de foc pentru handbalistele “tricolore”

Sport 19 August 2008 / 00:00 586 accesări

În această dimineaţă, de la ora 9.15, echipa feminină de handbal a României va susţine una dintre cele mai importante partide de la Beijing. După ce a încheiat Grupa A pe locul secund, elevele lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi nu vor avea parte de un adversar facil în sferturile de finală din cadrul Jocurilor Olimpice, urmînd a da piept cu Ungaria, echipă zdrobită în ultima partidă a grupei B de Coreea de Sud, scor 33-22. “Tricolorele” îşi cunosc foarte bine adversarele, cu care s-au mai întîlnit în trei rînduri în 2008, iar bilanţul este unul favorabil pentru România. Cele două succese (31-29 la Bucureşti şi 27-25 la Cluj) şi rezultatul de egalitate chiar de pe terenul maghiarelor (28-28 la Nyregihaza) mai alină din dezamăgirea că fetele şi-au îngreunat misiunea prin faptul că au ratat întîlnirea cu Suedia, un adversar mai facil. Chiar şi aşa, partida se anunţă una de foc, ambele echipe dorindu-şi un loc în semifinalele ce vor avea loc joi. Trei foste internaţionale, Victorina Bora, Mia Rădoi şi Mori Torok Duca le încurajează pe handbalistele “tricolore” şi le dau cîteva sfaturi pentru întîlnirea de astăzi. „Le batem sigur, sîntem peste ele clar la capitolul valoare. Mie mi s-a părut foarte bun jocul fetelor de pînă acum, chiar dacă au pierdut acel meci contra Norvegiei. Le ţin pumnii de acasă. Şi încă ceva, luăm medalie olimpică”, a declarat Bora. Fostul căpitan al selecţionatei României, Mia Rădoi, consideră că România nu va avea probleme cu Ungaria dacă o va anihila pe Anita Gorbitz: „Normal ar fi ca România să se impună, acum vom vedea. Echipa care va suferi mai puţin după înfrîngerea din ultima etapă a grupelor se va impune. Acum dacă este să judecăm la rece, sîntem mai bune ca ele. La Ungaria e Anita Gorbitz şi restul. Dacă o anihilăm pe Gorbitz meciul e cîştigat pe jumătate. La noi sînt mai multe handbaliste cu personalitate”. Mori Torok Duca consideră că Ungaria este un adversar mai uşor decît Coreea de Sud. „Ce dacă sînt unguroaică? Eu ţin cu România sută la sută. E bine că jucăm contra Ungariei, deoarece împotriva Coreei de Sud era mult mai dificil. Dacă Luminiţa Huţupan e în zi bună le batem sigur. Trebuie ca fetele să fie atente la Anita Gorbitz şi să nu o neglijeze pe Palinger. E un portar de moral, dacă prinde primele mingi e greu să-i mai dai goluri”, a afirmat Duca.

Celelalte meciuri din sferturi: Norvegia - Suedia (ora 7.00), China - Coreea de Sud (ora 13.00) şi Rusia - Franţa (ora 15.15).



12