După trei meciuri consecutive fără înfrângere, FC Viitorul încearcă să mențină seria rezultatelor favorabile și în disputa cu Pandurii Tg. Jiu, programată vineri seară, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look TV), în etapa a 10-a a Ligii 1. Misiunea echipei pregătite de Gheorghe Hagi se anunță însă dificilă, gorjenii fiind o „nucă tare” pe teren propriu. În plus, constănțenii joacă al treilea meci în doar o săptămână și au avut parte de deplasări lungi, motiv pentru care managerul tehnic al grupării de pe litoral a decis să amâne cu o zi plecarea spre Drobeta Turnu Severin, acolo unde formația Pandurii dispută meciurile de pe teren propriu. Inițial, FC Viitorul ar fi trebuit să pornească de pe litoral încă de miercuri, însă plecarea a fost mutată după antrenamentul de joi după-amiază.
Cel mai probabil, „Regele” va face mai multe schimbări în formula de start, mizând pe jucătorii mai proaspeți din punct de vedere fizic. „Există oboseală și este un aspect la care trebuie să avem grijă. S-a văzut la unii jucători că mai trebuie lucrat din punct de vedere fizic”, a explicat Gică Hagi la finalul disputei de marți, cu Dinamo București. „Sper să jucăm mai bine decât am făcut-o în meciul cu Dinamo”, a spus atacantul Alex Nimely. Marcator în ultimele două partide, englezo-liberianul va fi titular în ofensiva formației de pe litoral, în timp ce în linia de mijloc ar putea să apară Cătălin Carp, proaspăt convocat la naționala Republicii Moldova.
Echipa probabilă de start a Viitorului: Rîmniceanu - Hodorogea, Țîru, Brandan, Boli - Benzar, Carp, R. Marin - A. Chițu, Fl. Coman, Nimely.
Citești și:
Egal mulțumitor și pentru FC Viitorul, și pentru Dinamo