Partidă ilegală de vânătoare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prinși în flagrant de polițiști

Partidă ilegală de vânătoare!

Eveniment 18 Iulie 2015 / 00:00 1079 accesări

Ofițerii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (AESP) cercetează patru constănțeni care au fost prinși, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea comunei Istria, în timp ce se pregăteau de o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic nr. 30 Mihai Viteazu, gestionat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Constanța. Oamenii legii spun că suspecții, cu vârste cuprinse între 39 și 59 de ani, se aflau pe câmp, la bordul unui autoturism de teren, în momentul în care au fost interceptați de anchetatori. Aceștia au găsit în mașină două arme de vânătoare ce aveau montate pe țevi lanterne, una cu fascicul verde, iar cealaltă cu lumină albă. În plus, una dintre puști era dotată cu lunetă. Polițiștii au mai ridicat din vehiculul celor patru un dispozitiv cu termoviziune (pentru ochirea pe timp de noapte) și 19 cartușe.

AUTORIZAȚIE EXPIRATĂ Potrivit anchetatorilor, trei dintre suspecți sunt membri ai AJVPS Constanța și deținători de arme. Unul dintre ei le-a prezentat ofițerilor AESP o autorizație colectivă de vânătoare ce expirase, însă, din data de 14 iulie. Toate bunurile descoperite în timpul percheziției, dar și înscrisurile au fost ridicate de oamenii legii, pentru continuarea cercetărilor. "Cei patru sunt cercetați, în stare de libertate, pentru braconaj cinegetic, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoare fără autorizaţie legală şi vânătoare prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric", după cum se arată într-un comunicat de presă remis vineri de Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.

ACȚIUNE DE AMPLOARE Amintim că, în luna octombrie a anului trecut, nouă cetățeni italieni au ajuns în atenția anchetatorilor, după ce ofițerii AESP au descoperit că aceștia sunt autorii unui adevărat măcel pe fondurile de vânătoare. Oamenii legii au efectuat atunci mai multe percheziții în stațiunea Saturn și în Cernavodă. Oamenii legii au descins la unitățile hoteliere unde aceștia erau cazați. În total, au ridicat din locațiile vizate 28 de arme de vânătoare și mii de cartușe. În urma unei descinderi efectuate în Cernavodă, anchetatorii au descoperit 610 ciocârlii ucise.

Taguri articol


12