Partida ultimei speranțe pentru tricolori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă seară, la Varșovia, în preliminariile CM de fotbal

Partida ultimei speranțe pentru tricolori

Sport 10 Iunie 2017 / 08:00 777 accesări
Nicuşor Stanciu speră să găsească drumul spre gol în partida cu Polonia

Nicuşor Stanciu speră să găsească drumul spre gol în partida cu Polonia

Sâmbătă seară, de la ora 21.45 (în direct la TVR 1), la Varşovia, reprezentativa de fotbal a României va înfrunta Polonia, în grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, din 2018. Un duel de totul sau nimic pentru tricolori, jucătorii antrenați de Christoph Daum fiind obligați să învingă pentru a mai păstra șanse de calificare la turneul final.

Misiunea tricolorilor se anunță însă una dificilă, mai ales că Polonia a câștigat în toamna anului trecut, la București, cu scorul de 3-0, iar evoluția formației noastre în actuala campanie de calificare a fost una nesatisfăcătoare.

În meciul de sâmbătă nu vor putea evolua pentru România fundașul Dragoș Grigore şi atacantul Denis Alibec, ambii accidentaţi.

Echipa probabilă de start a României: Tătărușanu - Benzar, Chiricheș, Toșca, Latovlevici - Săpunaru, R. Marin - Chipciu, N. Stanciu, B. Stancu - Fl. Andone.

Celelalte meciuri din etapa a șasea a grupei E care vor avea loc sâmbătă sunt Kazahstan - Danemarca (ora 19.00, în direct la Digi Sport 1) şi Muntenegru - Armenia (ora 21.45, în direct la Digi Sport 1).

Clasamentul grupei E se prezintă astfel: 1. Polonia 13p (golaveraj: 12-6), 2. Muntenegru 7p (10-6), 3. Danemarca 7p (7-5), 4. ROMÂNIA 6p (6-4), 5. Armenia 6p (6-10), 6. Kazakstan 2p (3-13).



12