Parlamentul de la Chişinău a votat, vineri, o lege prin care este interzisă crearea alianţelor şi a blocurilor preelectorale, precum şi finanţarea partidelor politice din exterior, ceea ce a stîrnit nemulţumirea formaţiunilor de opoziţie. Legea care reglementează activitatea partidelor politice a fost adoptată, vineri, de Parlamentul de la Chişinău, graţie votului deputaţilor comunişti şi creştin-democraţi. Ea prevede, în premieră, finanţarea partidelor de la bugetul de stat, dar nu admite crearea alianţelor şi blocurilor preelectorale. Conform legii, partidele cu reprezentare în Parlament vor putea beneficia de finanţare numai după alegerile parlamentare din 2009, iar formaţiunile extraparlamentare, după alegerile locale din 2011.
Amînarea cu mai mult de un an a începutului finanţării partidelor de la bugetul de stat şi prohibiţia pentru crearea blocurilor electorale au trezit critici vehemente din partea unor formaţiuni parlamentare din opoziţie. Împotriva proiectului de lege au votat deputaţii alianţei Moldova Noastră, Partidului Democrat, Partidului Democraţiei Sociale, Partidului Social-Liberal şi ai Partidului Liberal-Democrat. Aceştia au calificat legea drept antidemocratică şi discriminatorie. Potrivit legii, de finanţare de la buget vor beneficia doar acele formaţiuni politice care sînt reprezentate în Parlament sau acele partide care au cel puţin 50 de reprezentanţi în organele publice locale. Finanţarea se va face proporţional cu mandatele deţinute. Bugetul total pentru finanţarea partidelor politice va constitui 0,2% din veniturile bugetului de stat. Legea interzice finanţarea din exterior a formaţiunilor politice. Ea stabileşte şi o limită pentru mărimea donaţiilor de care pot beneficia partidele, echivalentul a 0,1% din veniturile bugetului de stat.
Între altele, legea mai stabileşte un număr minim de 4.000 de membri pentru ca un partid să poată fi înregistrat. Ea nu obligă reînregistrarea partidelor, ci oferă un termen de aproape un an pentru modificarea statutului corespunzător noilor norme. Ca să intre în vigoare, noua lege privind partidele politice trebuie să fie promulgată de preşedintele R. Moldova.