Se spune că, în politică, orice cîrnăţar ajunge maţ. Cu alte cuvinte, se întoarce de unde a plecat, cu toate că, în mod normal, un astfel de specimen ar fi trebuit să fie de multă vreme pus la afumat. În timp, din cauza excesului de condimente de putere, inclusiv cultul personalităţii cu usturoi, cîrnăţarul s-a umflat ca un ditamai caltaboş. Să ne amintim, de pildă, cum se opintea el în fălcuţele sale grăsane cînd ţipa ca o trompetă ruginită la cei din jur. De-a lungul carierei sale politice de doi lei, cîrnăţarul a dovedit din plin că nu poate trăi fără năravurile dobîndite din fire. Excesele sale au transformat politichia autohtonă într-o imensă carmangerie şi, dacă nu ar fi intervenit unele schimbări, poate că aşa ar fi fost şi în ziua de astăzi. Acum, cînd a ajuns de unde a plecat, adică un simplu maţ spart, pozează în victimă politică. Căderea sa a fost prea bruscă. În definitiv, ce a rămas din caltaboşul umflat de altădată? O biată sforicică de care atîrnă un capăt de cîrnat. Epoca de aur a cîrnăţarilor a apus. Fost-au, lele! Ce a fost şi ce a ajuns cîrnăţarul! Locul lui a fost luat de diverşi alţi chiflari şi vînzători de castraveţi la grădinar. Au venit cu alt specific, dar năravurile şi apucăturile s-au păstrat. Politichia noastră a fost invadată de tot felul de văcari şi indivizi cu şorturi murdare de măcelari. În fapt, în fiecare zi, în politică, asistăm la negocieri cu zarzavat de doi lei. Totul e o varză. Toate partidele au în compoziţia lor tocătură pentru amestecuri diverse. Cîrnăţarul, în ciuda picajului lui spectaculos, se regăseşte în toate formaţiunile politice, mai mult sau mai puţin, în funcţie de specific şi orientare. Partidul cîrnat are o activitate deosebit de intensă în campania electorală, perioadă în care este mirosit de mai toţi alegătorii. Un partid care se prăjeşte la soare. E o modalitate de a descrie pe scurt partidul cîrnat, care, în momentele electorale, poate fi servit şi cu muştar. Membrii paridului cîrnat se iluzionează cînd spun că, folosind membrană naturală, vor cîştiga alegerile. Domnilor, alegătorul s-a deşteptat de-a binelea! Îndepărtează membrana, mănîncă cu nesaţ conţinutul şi îi votează tot pe cei pe care îi are în cap. Partidul cîrnat este adulat de cîrnăţari. Doctrina acestuia este oarecum ambiguă. Şi cu vită, şi cu porc, şi cu oaie, naiba mai ştie! La noi, sînt la modă coaliţiile cîrnat. Pe acest specific, dacă vă amintiţi, am avut parte şi de o alianţă cu un întreg cîrnat de partide. A dat în foc şi s-a spart, precum caltaboşul politic din povestea de mai sus. Pe urmă, democraţii au făcut compoziţia lui peşte cu olteneştii lui Stolo. Partidul cîrnat PD-L s-a transformat în gruparea lui peşte condusă de Boc. Ţara este condusă de aceste partide culinare, bucătarul şef conducînd ostilităţile cu polonicul de la Cotroceni. Cu cîteva zile înainte de alegerile locale, asistăm la ultimele zvîrcoliri ale partidului cîrnat. Firesc, s-au cam terminat serbările cîmpeneşti spontane şi zilele dedicate proletariatului. Partidului cîrnat îi stă bine pe grătar. Acolo sfîrîie doctrina lui. Dacă îl iei de pe grătar, la revedere, e un partid oarecare capabil să-ţi ţină de foame doar o singură zi. Alegătorii uită repede de partidul cîrnat şi de cîrnăţarii lui. Noroc că în cabina de vot nu sînt montate grătare pentru sfîrîit cîrnaţi!