Partidul Comunist chinez îi exclude pe membrii vinovați de... activități superstițioase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Partidul Comunist chinez îi exclude pe membrii vinovați de... activități superstițioase

Externe 04 Ianuarie 2016 / 18:07 519 accesări

Partidul Comunist Chinez (PCC) îi va exclude din rândurile sale pe cei care se vor face vinovați de practicarea de activități superstițioase, decizie ce survine în contextul eforturilor președintelui Xi Jinping, totodată secretar general al PCC, de a întări controlul ideologic asupra celor 88 de milioane de membri, în paralel cu o campanie anticorupție care a dus la înlăturarea a numeroși responsabili în ultimii trei ani, transmite presa oficială de la Beijing. Noile prevederi din regulamentul disciplinar, în vigoare de la 1 ianuarie, îi amenință cu excluderea din partid pe membrii care organizează activități superstițioase și cu avertisment pe cei care se limitează să participe la acestea. ”Practicarea unor superstiții feudale precum divinația sau feng-shui devine o încălcare explicită a disciplinei de partid”.

Noile prevederi sunt mai drastice decât versiunea anterioară a regulamentului, datând din 2003, în care ”superstițiile feudale” erau incluse într-o categorie mai generală de activități care perturbă productivitatea, munca sau ordinea publică. ”Pentru un funcționar de partid, a nu mai crede în marxism-leninism, ci în feng-shui, reflectă lipsa sa de credință și problemele legate de valori”, a explicat Zhuang Deshui, director adjunct al Centrului de Cercetări privind Integritatea Guvernamentală, de la Universitatea din Beijing, citat de agenția Xinhua.

Mai mulți responsabili de rang înalt ai Partidului Comunist au fost acuzați în ultimii ani de participare la practici superstițioase. Printre ei, Zhou Yongkang, fost șef al securități chineze și cel înalt responsabil căzut în dizgrație pentru corupție, care îi ceruse sfaturi lui Cao Yongzheng, clarvăzător și maestru de qigong, o formă de gimnastică tradițională chineză.

Taguri articol


12