Responsabili ai Partidului Democrat din SUA au transmis vineri că au fost ținta unui nou atac informatic, la o săptămână după o vastă scurgere de e-mailuri care a umbrit parțial convenția de învestitură a lui Hillary Clinton, relatează France Presse.
Comitetul democrat însărcinat cu strângerea de fonduri pentru aleșii din Congres (DCCC) a făcut obiectul unui "incident legat de securitatea cibernetică", a afirmat responsabila pentru presă, Meredith Kelly.
"Ancheta este în desfășurare. Pornind de la informații pe care le avem până acum, anchetatorii ne-au transmis că există asemănări cu alte fapte recente, inclusiv cu actul de piraterie asupra Comitetului Național Democrat", a precizat ea într-un comunicat.
DCCC este pe cale să întărească securitatea rețelelor sale și "cooperează cu forțele de ordine federale în privința anchetei în desfășurare".
Cu trei zile înainte deschiderii convenției democrate, site-ul de dezvăluiri WikiLeaks a publicat la 22 iulie aproape 20.000 de mesaje piratate din conturile a șapte responsabili ai partidului. Aceste e-mailuri arătau în special neîncrederea și disprețul unor responsabili ai partidului față de Bernie Sanders, fost rival al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate.
Moscova este suspectată de către responsabili democrați, precum și de către agenți specializați în securitate cibernetică de faptul că ar încerca să influențeze campanie electorală din SUA în favoarea republicanului Donald Trump prin orchestrarea acestei scurgeri de e-mailuri care au pus Partidul Democrat într-o situație stânjenitoare.
Președintele Barack Obama nu a exclus această posibilitate în această săptămână, în timp ce Kremlinul a negat ferm orice ingerință în campania electorală americană.
FBI a anunțat luni că a deschis o anchetă privind primul atac cibernetic care a vizat Partidul Democrat. Poliția federală nu a vrut să comenteze presupusul nou atac informatic de vineri.