Partidul Baas al preşedintelui Bashar al-Assad a obţinut cele mai multe locuri în Parlamentul sirian, în urma alegerilor generale de miercuri, a anunţat, duminică, presa siriană. Potrivit Comisiei Electorale, citată de ”Al-Watan”, cele mai multe locuri din cele 250 ale Parlamentului au fost obţinute de candidaţi din partea partidului Baas, aflat la putere de 50 de ani. La alegerile de miercuri organizate în zonele aflate sub controlul Guvernului sirian, prezenţa la urne a fost de 57,56% în rândurile celor cu drept de vot. Din partea partidului Baas au fost obţinute 200 de locuri, a precizat, duminică, publicaţia ”Al-Watan”, care susţine administraţia actuală. Din cei 8,83 milioane de cetăţeni cu drept de vot, 5,08 milioane au mers la urne, miercuri, pentru a vota dintre cei 3.500 de candidaţi în cadrul alegerilor parlamentare, denunţate drept ilegitime de susţinătorii opoziţiei aflaţi în exil, în zone controlate de grupările insurgente.
În Siria, cu o populaţie de 23 de milioane de locuitori înainte de conflictul din ţară izbucnit în martie 2011, circa 13,5 milioane de persoane au fost nevoite să-şi schimbe locuinţa sau să emigreze, potrivit ONU. Alegerile parlamentare s-au desfăşurat doar în regiunile aflate sub control guvernamental, fiind instalate secţii de votare în 12 din cele 14 provincii siriene. Provincia nordică Raqqa este controlată de reţeaua teroristă Stat Islamic, unde se află sediul central al grupării, iar provincia Idlib din nord-vest se află sub controlul Frontului Al-Nusra, grupare afliată reţelei teroriste al-Qaida şi aflată în rivalitate cu Statul Islamic, şi al altor facţiuni insurgente.
Alegerile parlamentare în Siria sunt organizate o dată la patru ani, iar conducerea siriană spune că scrutinul de miercuri este constituţional şi separat de negocierile de la Geneva în vederea stabilirii unui acord de pace între rebeli şi Guvernul sirian. Dar opoziţia acuză că desfăşurarea acestor alegeri contribuie la climatul nefavorabil al negocierilor, pe lângă luptele existente care ar putea duce la intensificarea conflictului armat potrivit planurilor Rusiei şi SUA. Liderii occidentali şi membrii opoziţiei siriene au denunţat organizarea de alegeri parlamentare în Siria, percepută ca o încercare de subminare a negocierilor de la Geneva.