Potrivit rezultatelor publicate astăzi, Partidul Comunist rus, susţinut de opoziţie, a obţinut o victorie în alegerile pentru Primăria Novosibirsk, al treilea cel mai important oraş din Rusia, învingând partidul aflat la putere al lui Vladimir Putin. Deputatul comunist Anatoli Lokot a obţinut 43,75% din voturile exprimate, iar primarul interimar Vladimir Inatkov 39,57%, candidatul Rusiei Unite, formaţiunea preşedintelui rus, a anunţat Comisia electorală a oraşului din Siberia. "Am creat o situaţie unică în Rusia, printr-o uniune a opoziţiei care a permis învingerea Rusiei Unite", şi-a exprimat satisfacţia Lokot, în vârstă de 55 de ani, citat de site-ul Partidului Comunist rus. Lokot a primit sprijinul deputatului de opoziţie Ilia Ponomarev, unul dintre liderii mişcării de protest fără precedent care a avut loc înainte de revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012. Alegerile municipale anticipate au fost convocate după demisia lui Vladimir Gorodeţki, membru al partidului aflat la putere, care a condus oraşul cu 1,5 milioane de locuitori timp de 14 ani, numit viceguvernator la începutul anului.