Preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, că formaţiunea sa nu are negocieri cu alte partide de centru-dreapta, prin urmare, nici cu PMP, cu privire la alegerile europarlamentare. El a adăugat că există însă discuţii, conducerea FC luând în calcul toate posibilităţile, începând cu aceea de a candida singuri pe liste la europarlamentare şi până la încheierea unei eventuale alianţe electorale. Potrivit lui Ungureanu, nu există partid de centru-dreapta din România care să nu fi propus FC fuziune prin absorbţie, însă „Forţa Civică nu este de vânzare”, a punctat acesta. De asemenea, Ungureanu a subliniat faptul că, în condiţiile în care FC va reuşi să obţină mandate de eurodeputat, reprezentanţii partidului său vor adera la familia Popularilor Europeni. „Cu foarte puţin timp în urmă am primit o scrisoare de la PPE, care ne-a confirmat că europarlamentarii aleşi din partea FC sunt bineveniţi în grupul Popularilor Europeni. Evident, ce ne rămâne nouă e să câştigăm posturile de eurodeputat la care ţintim”, a mai spus Ungureanu. El a adăugat că formaţiunea sa a fost invitată să participe la Congresul PPE de la Dublin, în perioada 5 - 7 martie.