Titlul acesta ar putea deveni cea mai tare glumă politică, după ce am stat un week-end întreg încruntaţi din cauza lui Băsescu! S-o luăm pe rînd… Data de 15 martie a avut o întreită semnificaţie istorică şi politică. S-au împlinit 160 de ani de la Revoluţia din 1848, a fost „Ziua Mondială a maghiarilor de pretutindeni” (aşa se numeşte ziua naţională a vecinilor noştri) şi s-au mai împlinit exact 18 ani de la sîngeroasele evenimente petrecute la Târgu-Mureş în 1990. Diferenţa dintre atmosfera politică irespirabilă a acelor ani şi felul în care s-au petrecut lucrurile acum este ca de la cer, la pămînt sau, mai degrabă, invers. Ungurii au fost liniştiţi şi civilizaţi, în pofida „şopîrlei” strecurată de Marko Bela într-un discurs („Transilvania nu aparţine nici exclusiv maghiarilor, nici exclusiv românilor, ci este patria noastră comună”), în schimb, cîţiva românaşi tineri şi cam… verzi - deşi erau îmbrăcaţi în cămăşi negre - şi-au cam dat în petic, provocînd agitaţii sterile la Cluj şi Bucureşti. În pofida acestor incidente izolate, se vede cît de acolo că ne-am mai europenizat niţel, cu toate că nu este prea onorabil pentru noi faptul că am avut nevoie de aproape două decenii ca să ne înseninăm mentalitatea vizavi de subiectul spinos al Ardealului şi să mai relaxăm politic situaţia. Chestii de genul „PUNR” sau „Vatra Românească” au dispărut de pe scena vieţii publice sau au fost parţial absorbite de veşnic încrîncenatul PRM, un partid de pensionari care îşi colecţionează verdictele CNSAS la butonieră… În momentul de faţă, majoritatea românilor a înţeles că ungurii nu mai au cum să ne „ia” Ardealul, fiindcă nu au unde… să îl „ducă”. Dincolo de dilema autonomiei Ţinutului Secuiesc, în Uniunea Europeană nu mai există graniţe. Sîntem parte integrantă a unui stat multinaţional cu caracter federativ, în care frontierele au fost înlocuite de „insule etnice”. Fiinţa naţională a oricărei etnii din cadrul UE nu este afectată în niciun fel. Avem o Constituţie suprastatală comună şi - pînă în 2011, cînd „spaţiul Schengen” se va extinde pînă la Marea Neagră, iar leul va fi înlocuit cu moneda euro - vom avea şi un sistem legislativ unitar comun. Din acest punct de vedere, citatul din discursul cam parşiv al lui Marko Bela ar putea să nu mai sune chiar aşa de scandalos, în sensul că Transilvania poate fi considerată o „patrie” etnică locală (deşi mai corect spus ar fi fost „provincie”) pentru populaţiile conlocuitoare din zonă. Drept răspuns la această replică, nişte tineri din Bucureşti s-au hotărît, chiar a doua zi, să înfiinţeze un partid în spirit „Caţavencu”, pe care vor încerca să îl înregistreze la tribunal. Informaţia este inedită, pentru că îl cunosc personal pe unul dintre ei. Să nu vă mire dacă veţi mai citi speculaţii ironice pe această temă, în presa centrală, în săptămînile următoare. Pe scurt, formaţiunea politică se va numi „Partidul Maghiarului Român”, ca o replică parodică la prescurtarea Partidului România Mare. Membrii săi vor cere mutarea capitalei României la Odorheiu Secuiesc şi introducerea limbajului „esperanto” - inventat în anii ’70 drept o limbă „universală” - în dezbaterile din Parlamentul autohton. Imnul naţional va fi un „ceardaş” în ritm de hip-hop, pe versuri de BUG Mafia… Oare cum se spune în esperanto „Să trăiţi bine”?