24 Noiembrie 2024, 17:24
Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” organizează, mîine seară, cu începere de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, o Seară camerală. Evenimentul va fi susţinut de Sebastian Tegzeşiu - vioară şi Viorica Boerescu - pian. Artiştii vor încînta audienţa cu partituri celebre - Sonata nr. 8 pentru vioară şi pian în Do major, KV296, de W.A. Mozart, Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară în do minor, op. 108, de J. Brahms şi Sonata în La major pentru vioară şi pian, de C. Franck.