Pentru că ploile au alungat arşiţa, sfârşitul de săptămână aduce ceva mai multă răcoare pe terase, dar păstrează... temperatura ridicată în privinţa distracţiilor de pe litoral. Pentru că pe 25 iunie s-a împlinit un an de la moartea lui Michael Jackson, fanii constănţeni au posibilitatea, în această seară, în Club Bamboo din Mamaia, să petreacă pe muzica regretatului „Rege al muzicii pop”, în compania sosiei oficiale a acestuia, Ernest Valentino.
Tot sâmbătă, un party select, intitulat „The Begining“, va începe de la ora 15.00 şi va fi găzduit în Crush Beach din Mamaia. În cadrul evenimentului se va desfăşura o prezentare de modă semnată de cunoscutul designer Cătălin Botezatu, iar de muzică se va ocupa DJ Kokko. De asemenea, pentru a treia zi consecutiv, Bellagio Club din Mamaia organizează petreceri incendiare sub titulatura „Grand Opening Weekend“.
Nici cei pasionaţi de blonde apetisante nu vor fi neglijaţi: cei care îi apreciază piesele o pot întâlni, sâmbătă, la Ibiza Summer Club, pe frumoasa constănţeancă Alexandra Stan, cunoscută pentru show-urile sale care fac deliciul petrecerilor de club. Party-ul va fi cu atât mai… „hot” cu cât scena va fi încălzită de sexy-profesionistele de la Budoar. Mai mult, petrecăreţii vor primi din partea organizatorilor cocktail-uri şi DVD-uri cu piesele simpaticei soliste.
Amatorii de muzică house îşi pot da întâlnire în clubul La Mania, unde, în seria petrecerilor care se ţin lanţ pe toată perioada sezonului, sâmbătă seară îi vor întâlni la platane pe DJ W!ld & Alexandra.
Pentru cei care preferă să se distreze la Vama Veche, trupa The Amsterdams va susţine un concert live în Club The Stage din staţiunea amintită. Formaţia este compusă din Andrei Haţegan (voce), Ovidiu Bejan (chitară), Augustin Nicolae (bass), Andrei Ungureanu (chitară) şi Vlad Stoica (tobe). Vestea bună este că intrarea este…liberă.