Pas important în sănătatea publică! Îi vizează și pe pacienții constănțeni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră națională

Pas important în sănătatea publică! Îi vizează și pe pacienții constănțeni!

Eveniment 08 Iulie 2015 / 00:00 3974 accesări

În premieră națională a fost implementat un nou program de sănătate finanțat de Ministerul Sănătății (MS), pentru tratamentul pacienților critici cu hemoragie digestivă superioară și protezare endoscopică, o contribuție extrem de importantă fiind adusă și de un constănțean, conf. univ. dr. Eugen Dumitru, coordonatorul compartimentului de endoscopie digestivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” din Constanța, totodată președintele Societății Române de Endoscopie Digestivă, membru în comisia de specialitate a MS. ”Acest lucru sper să fie un exemplu pentru toți medicii din spital care sunt în comisiile MS sau la nivelul Casei de Sănătate, pentru că și noi, ca spital, dar mai ales pacienții noștri din Constanța și din județele limitrofe au nevoie de asistență medicală și dorim cu toții să fim în primele rânduri atunci când se vorbește de tehnologie nouă, pentru că avem, în primul rând, cu cine să facem proceduri noi medicale și, în al doilea rând, avem și cu ce”, a declarat managerul SCJU, dr. Dănuț Căpățînă.

ÎN ROMÂNIA, ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL SUNT INCLUSE 15 SPITALE PENTRU TRATAREA HEMORAGIILOR DIGESTIVE ȘI NUMAI 8 SPITALE PENTRU PROTEZAREA TUBULUI DIGESTIV.

OK ȘI PENTRU SCJU Pentru că SCJU Constanța a îndeplinit toate criteriile - echipamente moderne, săli de lucru, specialiști, dar și asigurarea unei linii de gardă -, acesta beneficiază atât de tratarea hemoragiilor digestive, cât și de protezarea tubului digestiv. Președintele Societății Române de Endoscopie Digestivă, conf. univ. dr. Eugen Dumitru, a explicat că acest program are două subprograme. Primul se adresează pacienților cu hemoragie digestivă superioară și în acest subprogram MS se angajează să susțină financiar achiziționarea de instrumentar endoscopic. ”De exemplu, vom achiziționa injectoare cu care oprim hemoragiile, ligatoare de varice și altele”, a spus conferențiarul. Al doilea subprogram se referă la pacienții cu neoplasme digestive. ”De exemplu, cu cancer esofagian, gastric, duodenal, piloric, cancerul de colon, de pancreas, practic toate organele digestive care pot suferi. Pot fi susținute prin acest program prin montarea de proteze sau stenturi”, a adăugat președintele Societății Române de Endoscopie. Aceste intervenții vor permite pacientului reluarea alimentației, a tranzitului intestinal. ”Vom putea achiziționa conform programului: stenturi metalice, stenturi de plastic, dilatatoare etc.”, a precizat conf. dr. Dumitru.

LA SCJU, ÎN FIECARE ZI VIN 4 - 5 PACIENȚI CU HEMORAGII DIGESTIVE. O INCIDENȚĂ CRESCUTĂ ÎN MOD EVIDENT, ÎN ULTIMII ANI, SE OBSERVĂ ȘI LA CAZURILE DE CANCER.

Programul va fi implementat concret, în România, în această vară. Conf. dr. Dumitru a precizat că există o comisie națională care va coordona programul, printre reprezentanți numărându-se și el. ”În curând vom afla și fondurile. Probabil vor fi reguli, se va avea în vedere numărul de cazuri de anul trecut, o să comparăm. Vom face niște criterii obiective, pentru ca banii să fie cheltuiți cu folos de toată lumea”, a adăugat el.

Mortalitate de 20%

”Hemoragia digestivă este o urgență și, cu toate mijloacele de tratament moderne, mortalitatea este mare, de 20%. Mai ales la pacienții cu ciroză hepatică, o boală gravă și nevindecabilă. Urgența intervenției este un factor de prognostic principal. De acum înainte vom avea o deschidere mai mare, vom avea mai multe instrumente”, a explicat conf. dr. Dumitru.

”Este o ușurare financiară”

”Și până acum făceam lucrurile acestea, numai că intervențiile erau suportate de către spital. Acum va suporta MS. Este o ușurare financiară pentru spital. Vreau să-i mulțumesc conf. dr. Dumitru pentru că a făcut lobby la MS pentru a implementa în România acest program, care n-a mai existat. E meritul lor că și-au prezentat punctul de vedere, iar MS a acceptat faptul că este o problemă de sănătate publică”, a declarat managerul SCJU. El a adăugat că SCJU a făcut eforturi mari încă de acum doi ani în ceea ce privește dotările compartimentului de endoscopie. ”În momentul de față se poate face orice fel de intervenție endoscopică care se face în Europa”, a declarat conferențiarul.

Ce declanșează hemoragiile digestive...

Hemoragiile digestive sunt de multe ori puse în legătură cu medicamentele pe care le iau pacienții, explică conf. dr. Dumitru.

„Pacienții trăiesc mai mult tratându-și bolile pe care le au luând multe medicamente. Și medicația antiinflamatorie, aspirina, multe (n.r. medicamente) pentru inimă, antiagregante, anticoagulante produc hemoragii digestive. De asemenea, bolile ulceroase, gastritele și ulcerul care apar din cauza alimentației, a stresului, produc hemoragiile digestive”, a subliniat coordonatorul Compartimentului de Endoscopie digestivă. Și nu este tot. Și bolile hepatice, ciroza hepatică, hepatitele B și C, dar și consumul de alcool și fumatul produc hemoragiile digestive.

Cum se manifestă

Dacă apar vărsături cu sânge roșu sau în zaț de cafea (hematemeză) și acea melenă, un scaun negru ca păcura, care debutează brusc, este de preferat ca pacientul să vină în primele 6 - 12 ore la urgență. ”În caz contrar, el pierde sânge, devine anemic și toate celelalte boli se agravează. De exemplu, un pacient de 70 de ani care are AVC sau a făcut un infarct, care vine cu hemoglobina 6, care a stat o zi sau două acasă, va fi mult mai greu de recuperat decât dacă ar fi venit în primele ore”, a explicat conferențiarul.



12