Pasager condamnat pentru ucidere din culpă în locul şoferului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pasager condamnat pentru ucidere din culpă în locul şoferului

Monden 05 Februarie 2010 / 00:00 399 accesări

Un milionar britanic a fost găsit vinovat şi condamnat la patru ani închisoare, pentru uciderea a două persoane într-un accident rutier, deşi la acel moment nu el se afla la volan, ci era doar pasager. Publicaţia britanică “The Independent” prezintă cazul drept o premieră în justiţia britanică. John Nichols, în vârstă de 59 de ani, se afla pe locul din dreapta al maşinii sale, un Jaguar XJ8, condus de iubita sa, Mary Butres, atunci când aceasta a lovit o altă maşină, omorând două persoane. Însă, pentru că femeia era beată, iar John Nichols a acceptat să-i dea voie să conducă maşina, a ajuns şi el în închisoare, după ce un juriu a ajuns la concluzia că bărbatul nu a fost capabil s-o convingă să încetinească, astfel putând preveni tragedia. Aparent, este primul caz în care un pasager dintr-o maşină este întemniţat pentru că a ucis prin stilul periculos de a conduce. Experţii susţin că, în 2005, un caz similar a existat în Shrewsbury, însă condamnarea iniţială a fost casată în faza de apel a procesului.

În 2007, John Nichols şi Mary Butres au petrecut o zi de mai la cursele din Nottingham, unde au băut vin. Apoi, bărbatul i-a dat femeii voie să-i conducă maşina. Conducând cu o viteză extrem de mare, în momentul în care a început o ploaie torenţială, femeia a pierdut controlul maşinii. Jaguarul a intrat într-un Ford Fiesta aparţinând lui Mark Crompton, de 20 de ani şi Jodie Brown, de 19 ani, care se stricase şi era oprit pe marginea drumului. Cei doi tineri, din Grantham, Lincolnshire, erau la câţiva metri de maşina stricată şi au fost acroşaţi şi proiectaţi pe celălalt sens al autostrăzii, murind pe loc. Cutia neagră a Jaguarului a indicat că, la momentul impactului, maşina circula cu aproape 182 de kilometri la oră, în ciuda vremii urâte de afară. Alcoolemia şoferiţei era de peste o dată şi jumătate mai mare decât limita legală. Luna trecută, Mary Butres a fost închisă pentru şapte ani şi jumătate, după ce, în timpul procesului, şi-a recunoscut faptele. John Nichols, proprietarul unei firme de ambalaje, a respins acuzaţiile aduse, pretinzând că nu avea cum să evite producerea accidentului. Marţi, la pronunţarea sentinţei de condamnare pentru John Nichols, judecătorul John Milmo a spus că martorii accidentului au declarat că milionarul părea băut. În plus, judecătorul l-a acuzat pe bărbat că ştia că iubita sa băuse peste limită şi că merge prea tare, date fiind condiţiile meteo.

Taguri articol


12