Pasagere blocate pe Dunăre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pasagere blocate pe Dunăre

Justiție 25 Octombrie 2006 / 00:00 793 accesări

Navele fluviale de pasageri nu mai fac escale în Portul Constanţa din cauza nivelului scăzut al Dunării. Potrivit directorului companiei „Navlomar“, firma care agenturează pasagerele, Virgil Drăgan, nivelul fluviului a scăzut foarte mult la Cernavodă, iar navele nu pot circula în condiţii de siguranţă. „Graficul escalelor a fost dat peste cap. Pentru că nivelul fluviului a scăzut destul de mult, iar actuala cotă pune în pericol pasagerele şi turiştii, firma care organizează croazierele a acceptat ca punct final al plimbării oraşul Feteşti. În acest moment, trei escale în Portul Constanţa au fost anulate“, a declarat Virgil Drăgan.

La rîndul său, directorul Administraţiei Canalelor Navigabile Constanţa (ACN), Valentin Zeicu a declarat că nivelul scăzut al Dunării afectează tot traficul de pe Dunăre, nu numai cel al pasagerelor şi, implicit, pe Canalul Dunăre – Marea Neagră (CDMN). „Am avut un an ploios şi un nivel ridicat al fluviului mai tot timpul anului, situaţie ce a favorizat depunerea unei cantităţi de aprox. 450.000 mc de aluviuni la joncţiunea dintre fluviu şi canal. Prezenţa acestor aluviuni împreună cu nivelul scăzut al fluviului afectează toate navele fluviale. Astăzi (n.r. ieri) cota Dunării la Cernavodă este –16 şi numai în ultimele 24 de ore a scăzut cu 14 cm“, a declarat Valentin Zeicu. Acesta a explicat că singura soluţie pentru eliminarea aluviunilor este dragarea lor. Anul acesta, firma Grand Circle a avut un program de excursii pe fluviul Dunărea, pe ruta Budapesta – Constanţa, efectuate de cinci pasagere. Programul a inclus 46 de escale în Portul Constanţa, prima fiind în luna mai, iar ultima era avizată pentru data de 8 noiembrie.

Taguri articol


12