Pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment ar trebui să primească despăgubiri, potrivit unei rezoluţii care a fost adoptată de plenul Parlamentului European (PE), reunit la Strasbourg. Potrivit europarlamentarilor, în ultimul deceniu, s-au înregistrat creşteri substanţiale ale numărului de transportatori aerieni relativ mici cu tarife reduse, care operează pe destinaţii de vacanţă recunoscute, independent de numărul de pasageri transportaţi. În aceeaşi perioadă, în industria aviaţiei s-au înregistrat 77 de falimente, care au avut ca rezultat, în anumite cazuri, \"situaţii în care mii de pasageri s-au regăsit blocaţi la destinaţie, fără a putea să utilizeze biletul de întoarcere\". Potrivit sursei citate, ultimul exemplu a fost Sky Europe în vara lui 2009, care nu a oferit nicio despăgubire clienţilor săi pentru biletele achiziţionate.