Pasaj subteran la Carrefour

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Investiţie. 10 milioane de euro

Pasaj subteran la Carrefour

Administrație 10 Noiembrie 2009 / 00:00 3571 accesări

Deschiderea Centrului Comercial Tom a reprezentat un plus pentru municipiul Constanţa din punct de vedere economic, creându-se numeroase locuri de muncă. Totuşi, din punctul de vedere al traficului rutier, apariţia Centrului Comercial Tom a reprezentat o adevărată problemă. În decursul timpului, de la deschiderea centrului comercial, s-au creat numeroase blocaje rutiere. Semaforul montat la intrarea în zona centrului comercial nu fluidizează atât cât este necesar traficul auto. Reprezentanţii Primăriei Constanţa au găsit în cele din urmă soluţia cea mai bună pentru rezolvarea acestor probleme: realizarea unui pasaj pe sub Drumul european E 60. Imediat, reprezentanţii municipalităţii au trecut la negocieri cu reprezentanţii Centrului Comercial Tom, pentru a găsi sursa de finanţare pentru această investiţie. Ieri în cadrul şedinţei consiliului Local Municipal Constanţa, consilierii locali au aprobat o hotărâre privind declararea ca fiind de utilitate publică a lucrărilor de sistematizare a circulaţiei auto în zona Centrului Comercial Tom. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că s-a ajuns în cele din urmă la un punct comun după o perioadă lungă de negocieri. „Astăzi (n.r. ieri) am aprobat o investiţie importantă. În zona Carrefour, se va lăţi tot bulevardul, urmând să se facă o subtraversare care va rezolva problema ambuteiajelor interminabile din zonă. Investiţia este în jur de 10 milioane de euro şi se face pe banii investitorilor, Primăria necheltuind absolut niciun ban. Urmează ca, în primăvară, să înceapă lucrările”, a declarat Mazăre.



12