Presa britanică revine asupra temei paşapoartelor pe care România le acordă cetăţenilor moldoveni prin redobândirea cetăţeniei, dar, după ce a mai dezbătut subiectul săptămâna trecută, acum coroborează cu măsurile similare luate de Ungaria şi Bulgaria, temându-se de un nou val uriaş de imigranţi. Cotidianul “Daily Mail” a publicat vineri în ediţia electronică o primă versiune a unui articol care se intitula “Acordarea de paşapoarte deschide uşa din dos a Marii Britanii: încă două milioane de etnici maghiari vor avea dreptul să lucreze aici”, în care autorul se concentra pe măsurile anunţate de Ungaria în legătură cu legea cetăţeniei, amintind în context că facilitarea redobândirii cetăţeniei a fost decisă de curând şi în România şi Bulgaria. “Împreună, se estimează că cele trei ţări pot aduga cinci milioane de cetăţeni populaţiei blocului european, într-un moment în care acesta se luptă să-şi revină de pe urma recesiunii şi a crizei financiare care au făcut mult rău”, scria Daily Mail.
Într-o versiune actualizată a aceluiaşi articol, cotidianul britanic lasă tema paşapoartelor pe planul al doilea şi titrează “Preşedintele român îşi laudă concetăţenii pentru că fac munca britanicilor, într-un atac la adresa occidentalilor leneşi”. Preşedintele României a mulţumit public zecilor de mii de compatrioţi care îşi iau slujbe în Marea Britanie în loc să ceară şomaj acasă, a titrat “The Daily Mail”, reluând tema care deja a constituit deschiderea ediţiei de vineri a tabloidului “The Daily Express”. În acest context, “Daily Mail” revine la tema articolului postat iniţial pe site şi spune spune că atacul preşedintelui Băsescu intervine în contextul în care Ungaria este decisă să dea paşapoarte pentru milioane de oameni care trăiesc în afara graniţelor UE ceea ce conturează perspectiva unui nou val de imigraţie în Marea Britanie. Începând de anul viitor, liderii de la Budapesta vor începe să acorde pe scară largă paşapoarte grupurilor minoritare care au legături istorice sau etnice cu Ungaria, dar care trăiesc în alte ţări. Circa 4,7 milioane de persoane din ţări precum R. Moldova, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia, Ucraina şi Turcia vor fi eligibile pentru a obţine paşapoarte ungare, scrie “Daily Mail” ca explicaţie la o fotografie ce însoţeşte articolul, cifrele contrazicând, evident, titlul iniţial al articolului, în care era vorba de numai două milioane de maghiari. Cifra de 4,7 milioane este însă estimarea care ia în calcul şi paşapoartele eliberate de România şi Bulgaria, care au adoptat, la rândul lor, legi de facilitare a redobândirii cetăţeniei, ceea ce este legal, potrivit legislaţiei UE, după cum recunoaşte publicaţia.
Majoritatea acestor beneficiari trăiesc în ţări sărace, de la marginea Europei. Odată ce li se va da un paşaport, vor avea dreptul la liberă circulaţie în restul UE, inclusiv în Marea Britanie. Se estimează că, împreună, cele trei ţări ar putea adăuga aproape cinci milioane de cetăţeni populaţiei continentului. Deşi au reuşit să poată să aibă un control pentru cetăţenii români şi bulgari, miniştrii britanici nu au nicio putere de a institui restricţii pentru cei ce vin din Ungaria, ceea ce înseamnă că potenţialul impact asupra Marii Britanii al celor două milioane de noi paşapoarte ungare este mult mai amplu, pentru că Marea Britanie nu a impus restricţii pe piaţa muncii la aderarea Ungariei, în 2004, mai scrie “Daily Mail”, care reaminteşte, pe de altă parte, că din 2013 vor expira şi restricţiile impuse românilor şi bulgarilor, deschizându-le uşa către Regatul Unit.
Milioane de oameni din lumea întreagă pot avea paşapoarte UE, dar cei din naţiunile prospere foarte rar recurg la această opţiune. Cetăţenia oferită outsiderilor este ca şi cum ar câştiga la loterie, mai scrie “Daily Mail”. Luna trecută s-a aflat că aproape 900.000 de moldoveni cu legături etnice cu România au cerut paşapoarte româneşti de când această lege a intrat în vigoare. Dintre acestea, 120.000 de cereri au fost aprobate, iar restul sunt în curs de procesare.