PUTEREA, LA POPOR Dezarmat temporar de CCR în lupta cu Traian Băsescu, preşedintele interimar, Crin Antonescu, spune că, de acum încolo, puterea de a-l împiedica pe Băsescu să ajungă la Cotroceni stă la popor. În această idee, Antonescu a declarat că este nevoie de presiune publică pentru ca Traian Băsescu să demisioneze, el arătând că acesta nu mai este un preşedinte legitim al României ca urmare a celor 7,4 milioane de români care s-au pronunţat pentru ca Băsescu să nu mai fie preşedinte.
„PDL=SECTĂ” Pe de altă parte, Antonescu a declarat că PDL este o „sectă” şi o „crescătorie de paraziţi pe lângă Parchet”. „Aş vrea să întreb o dată DNA-ul câte dosare de pedelişti, nu primari din ăia care ne-au fost daţi, ci dosare de parlamentari pedelişti au fost deschise, câte s-au închis, în ce stadiu mai sunt. Crescătoria asta de viermişori, pe lângă Parchetul General, în aceste zile, a arătat clar cum dictează ei împotriva legii şi împotriva a milioane de oameni”, a spus Antonescu despre democrat liberali.
„EMIGRARE” Preşedintele interimar a mai spus că ceea ce fac Băsescu şi compania în România, în aceste zile, nu este tolerat nici de Barroso, în restul UE, şi nici de Merkel, în Germania, dacă ar fi vorba, evident, de... parohiile lor. „Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu, precum şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu\", a mai afirmat Antonescu.