Paşaportul biometric, \"vădit neconstituţional\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 40 de ONG-uri cer respingerea OUG 82/2012 privind actele de identitate

Paşaportul biometric, \"vădit neconstituţional\"

Eveniment 13 Februarie 2013 / 00:00 377 accesări

Peste 40 de ONG-uri cer Senatului să respingă OUG 82/2012 şi să o trimită Guvernului pentru refacere, astfel încât să existe acte de identitate simple, neelectronice şi nebiometrice, care să conţină explicit numele părinţilor, susţinând totodată că ordonanţa este \"vădit neconstituţională\". Într-un memoriu depus la Parlament, 43 de ONG-uri cer adoptarea prin lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România. Semnatarii memoriului cer Senatului să respingă integral OUG 82/2012 şi să o retrimită Guvernului pentru refacerea actului normativ, astfel încât să se revină la formatul cărţilor de identitate de pînă în anul 2008. \"OUG nr. 82-2012 este vădit neconstituţională întrucât introduce prevederi legale de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului. De asemenea, potrivit Constituţiei României, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 82-2012 nu poate fi motivată prin necesitatea interoperabilităţii actelor de identitate electronice în diverse programe europene (cum ar fi STORK), în condiţiile în care discuţiile privind lipsa de securitate a documentelor electronice sunt foarte actuale, iar programele europene nu impun şi nici nu recomandă la acest moment implementarea obligatorie a unor astfel de acte\", susţin semnatarii memoriului. Potrivit ONG-urilor, în România trebuie să existe doar acte de identitate simple, neelectronice şi nebiometrice, care să conţină explicit numele părinţilor\", susţinând că prin scoaterea prenumelor părinţilor se încalcă Legea stării civile, respectiv noul Cod civil, unde ca element esenţial de identificare a persoanei fizice este trecut şi numele părinţilor. Totodată, cele 43 de ONG-uri solicită numirea unei Comisii speciale de anchetă, pe această temă, în cazul în care Senatul nu este lămurit asupra aspectelor sesizate de semnatarii memoriului, Comisie din care să facă parte senatori \"de o probitate morală ireproşabilă\".

Reprezentanţii ONG-urilor susţin că datele biometrice necesită o atenţie specifică, deoarece acestea identifică în mod neechivoc o persoană utilizând caracteristicile sale comportamentale sau fiziologice unice. Studiile efectuate demonstrează, potrivit surselor citate, că impactul culegerii lor asupra vieţii private prezintă mai multe riscuri majore: uzurparea identităţii; devierea scopului, fie de către operatorul de date, fie de către un terţ, inclusiv autorităţile de aplicare a legii; breşa în securitatea datelor; biometria schimbă irevocabil relaţia între corp şi identitate, astfel că o maşină (un echipament tehnologic) poate citi corpul uman şi datele sunt susceptibile de folosire ulterioară în diferite scopuri; în ceea ce priveşte acurateţea citirilor, atunci când se utilizează sistemele biometrice, nu se pot obţine rezultate sută la sută fără erori.

ONG-urile precizează că în Franţa, un raport din anul 2011 a indicat securitatea îndoielnică a paşapoartelor biometrice. Acest raport a arătat că 10 la sută din paşapoartele biometrice au fost obţinute fie de imigranţi ilegali în mod fraudulos, fie de indivizi în căutarea unei identităţi. Ca urmare a acestei probleme, dar şi a altora semnalate în statele UE, membrii Parlamentului European au solicitat lămuriri Comisiei Europene cu privire la siguranţa documentelor biometrice.



12